X

Marine Le Pen se deplasează la Bruxelles pentru ‘a lucra’ la constituirea unui ‘supergrup’ suveranist

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, a anunţat că se va deplasa de marţi seara la Bruxelles pentru “a lucra” la constituirea în cadrul Parlamentului European a “supergrupului” pe care partidul său, Adunarea Naţională (RN), doreşte să-l conducă alături de aliatul său Liga italiană a lui Matteo Salvini, informează AFP, potrivit agerpres.

“Nu mă duc mâine, mă duc astăzi şi nu mă duc să mă afişez, ci pentru a lucra. Suntem în mod evident pe cale de a constitui ‘supergrupul’ de care v-am anunţat şi care deja, la momentul la care vorbesc, este format din 77 deputaţi”, a declarat lidera RN. “Sperăm desigur, la finalul negocierilor, să putem creşte considerabil acest număr”, a continuat deputata, a cărei listă electorală a câştigat scrutinul european duminică în Franţa, devansând cu 0,9% lista preşedintelui Emmanuel Macron.

Citește și : Teheranul salută oferta Japoniei de a fi mediator în negocierile cu Washingtonul

Finalista din alegerile prezidenţiale din 2017 se va afla la Bruxelles în acelaşi timp cu şeful statului francez, care participă marţi seara la un summit european informal. Macron şi-a intensificat la rândul său consultările pentru a forma un “grup progresist” în Parlamentul European, creditat în acest stadiu cu 109 parlamentari.

Grupul ENL (Europa Naţiunilor şi Libertăţilor), din care fac deja parte RN, Liga, Partidul Libertăţii din Austria (FPO) şi partidul olandez Vlaams Belang, ar putea reuni cel puţin 72 de europarlamentari dacă partidul Alternativa pentru Germania (AfD,11 parlamentari), partidul Adevăraţii Finlandezi (2 parlamentari) şi Partidul Poporului Danez (1 parlamentar) vor confirma ralierea lor, anunţată la 8 aprilie.

Parlamentarul de la RN, Louis Aliot, a afirmat luni că partidul său este în acest sens “în negocieri, inclusiv cu (Nigel) Farage”, marele câştigător pro-Brexit în Marea Britanie, dar care în trecut a manifestat reticenţă în a se ralia cu RN.

Citește și : Jared Kushner susţine un turneu de promovare a planului de pace israeliano-palestinian în Orientul Mijlociu

Tags: Adunarea NaţionalăbruxellesfrantaMarine Le PenMatteo Salviniprezidenţiale
Categorii: Diaspora