X

Marine Le Pen vrea ca Regatul Unit să se revină într-o organizaţie europeană ”care-i apără suveranitatea”

Marine Le Pen şi-a exprimat miercuri seara dorinţa ca Regatul Unit, care a respins masiv acordul Brexitului în Parlament, să poată ”reveni într-o organizaţie europeană” care ”apără suveranitatea” britanicilor, relatează Le Fugaro, potrivit news.ro .

”Eu sunt pe cale să constitui condiţiile pentru ca Marea Britanie să poată, în realitate, să revină într-o organizaţie europeană care (…) corespunde lucrurlui pe care-l vor britanicii, adică le apără suveranitatea”, a declarat la BFMTV preşedinta Rassemblement national (RN, fostul FN, extremă dreapta).

Citește și : Mike Pence: SUA vor preîntâmpina orice reafirmare a jihadiștilor

Ea a declarat că a fost, în timpul campaniei prezidenţiale din 2017, ”pentru ieşirea din Uniunea Europeană”, pentru că opţiunea era ”să te supui UE sau să ieşi” din ea.

”Dar astăzi noi nu mai suntem singuri, suntem chiar forte numeroşi în ţările europene cei care vrem ca această UE carcerală să se oprească şi să se nască o alianţă europeană de naţiuni”, care ”să avanseze prin cooperare (…), (ci) nu (prin) constrângere”, a pledat ea.

Citește și : MB: Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Theresa May NU a trecut

Tags: marea britanieMarine Le PenRNUEuniunea europeana
Categorii: Diaspora