X

Marine Le Pen se alătură corului de felicitări la adresa lui Orban

Marine Le Pen şi alţi lideri ai partidelor populiste din Europa l-au felicitat pe Viktor Orban pentru victoria sa clară în alegerile parlamentare din Ungaria, scrie Daily Express, conform news.ro.

Le Pen, liderul Frontului Naţional din Franţa, a declarat într-o postare pe Twitter: „O victorie clară şi mare a lui Viktor Orban în Ungaria. Inversarea valorilor şi imigraţia în masă promovată de UE au fost din nou respinse. Partidele naţionaliste ar putea fi majoritare în Europa la viitoarele alegeri ale Parlamentului European în 2019”.

Citeşte şi: Orbán Viktor câștigă fără drept de apel alegerile din Ungaria și își asigură al III-lea mandat de prim-ministru consecutiv

Geert Wilders, liderul controversat al Partidului Olandez al Libertăţii, l-a felicitat şi el pe Orban pe Twitter: „Felicitări Viktor Orban pentru acest rezultat excelent. O victorie binemeritată!”

De asemenea, o membră importantă a partidului de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania şi-a arătat susţinerea faţă de premierul ungar: „Felicitări Viktor Orban! O zi nefericită pentru UE, o zi bună pentru Europa!”.

După numărarea a 98% din voturi, partidul naţionalist condus de Orban, Fidesz, a obţinut 49,5% din voturi în alegerile legislative desfăşurate duminică în Ungaria.

Orban şi-a bazat campania pe o platformă anti-imigraţie şi a susţinut că partidele din opoziţie pun în pericol securitatea naţională şi creştinătatea, transformând Ungaria „într-o ţară a imigranţilor” pentru că doresc o alianţă mai apropiată cu Uniunea Europeană, ONU şi George Soroş.

Citeşte şi: Verhofstadt sare la gâtul lui Orban: ‘E cea mai întunecată epocă pe care a cunoscut-o vreodată Europa’

Citeşte şi: ALERTĂ la Londra! Un bărbat a fost arestat după ce şi-a oprit maşina lângă Palatul Buckingham

Tags: alegeriGeert WildersMarine Le PenUngariaViktor Orban
Categorii: Diaspora