Mario Draghi va vorbi cu miniştrii europeni înainte de raportul privind competitivitatea blocului comunitar

Publicat:

Mario Draghi va vorbi cu miniştrii europeni înainte de raportul privind competitivitatea blocului comunitar

Fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, se va consulta cu miniştrii europeni ai Finanţelor în cursul acestei luni, cu privire la cum ar putea fi stimulate investiţiile în tranziţia digitală şi cea ecologică, în condiţiile în care Draghi pregăteşte un raport privind competitivitatea blocului comunitar, a declarat pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar.

Anul trecut, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a cerut lui Mario Draghi să vină cu propuneri prin care să poată fi revitalizată economia UE, în contextul concurenţei venite din partea Chinei şi SUA, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și: Austria vrea să renunţe la gazele din Rusia

Sursa citată de Reuters susţine că Draghi, care a ocupat şi postul de premier al Italiei în perioada 2021-2022, vrea să profite de expertiza miniştrilor europeni cu privire la ceea ce este nevoie pentru a mobiliza investiţiile publice şi cele private.

Raportul lui Draghi, în care acesta va formula şi o serie de recomandări, este aşteptat să fie publicat la finele lunii iunie.

Discuţiile informale între Draghi şi miniştrii europeni ai Finanţelor ar urma să aibă loc în data de 24 februarie, la finalul reuniunii Ecofin, care va avea loc în oraşul belgian Ghent.

În luna ianuarie, Draghi a avut întâlniri şi cu liderii mediului de afaceri la Milano.

Numele lui Mario Draghi, 76 de ani, a fost menţionat pentru o posibilă numire în una dintre cele mai importante poziţii din Uniunea Europeană, după alegerile europarlamentare din luna iunie.

Citește și: Igor Grosu: „nu vad o necesitate ca noi să apelăm la gazul rusesc”

O sursă din apropierea lui Draghi a dezminţit că acesta ar fi interesat de un post în cadrul instituţiilor europene, însă mai multe surse din politica italiană au spus că Draghi nu s-ar retrage din cursă dacă ar exista un amplu consens cu privire la candidatura sa.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Comisia Europeană a aprobat plata către Ucraina a unei noi tranşe din ajutorul de 50 de miliarde de euro

Comisia Europeană a aprobat plata către Ucraina a unei noi tranşe din ajutorul de 50 de miliarde de euro Comisia Europeană a anunţat miercuri că...

Agricultorii insistă pe introducerea stării de urgență în sudul țării

Agricultorii insistă pe introducerea stării de urgență în sudul țării Agricultorii sunt nemulțumiți și insistă pe introducerea stării de urgență în sudul țării. În urma...

133 de mii de tone de mere moldovenești din recolta sezonului 2023-2024, exportate în peste de 30 de țări ale lumii

133 de mii de tone de mere moldovenești din recolta sezonului 2023-2024, exportate în peste de 30 de țări ale lumii Republica Moldova a exportat...

Terenul Stadionului Republican, vândut Statelor Unite ale Americii cu 18 milioane de euro

Terenul Stadionului Republican, vândut Statelor Unite ale Americii cu 18 milioane de euro Terenul Stadionului Republican va fi vândut Guvernului Statelor Unite ale Americii cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.