Mark Meadows S-A SUCIT! NU mai vrea să ‘coopereze’ cu ancheta privind asaltul de la Capitoliu

Publicat:

Fostul şef de cabinet al lui Donald Trump, Mark Meadows, a declarat marţi că nu mai este dispus să “coopereze” cu ancheta lansată după asaltul din ianuarie de la Capitoliu, ceea ce i-ar putea atrage urmăriri penale, relatează dpa şi AFP, potrivit agerpres.

Meadows ar fi fost primul dintre apropiaţii lui Trump care depune mărturie în faţa comisiei de anchetă cunoscute ca “6 ianuarie”, data la care mii de susţinători ai liderului de atunci de la Casa Albă au invadat sediul Congresului american, într-o tentativă de a-i împiedica pe legislatori să certifice victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale. Audierea era prevăzută pentru miercuri.


Citeşte şi: PANICA creată de Omicron aruncă Europa într-o zonă foarte întunecată – Black News

După ce a ignorat o primă citare în faţa comisiei din Camera Reprezentanţilor, Meadows, care a fost cel mai apropiat consilier al preşedintelui Trump şi este considerat un martor-cheie, a încheiat un acord de cooperare cu legislatorii, înainte de a face din nou un pas înapoi.

După anunţul de marţi al fostului consilier, preşedinţii comisiei de anchetă, democratul Bennie Thompson şi republicana Liz Cheney, au atenţionat într-un comunicat că, dacă acesta nu se răzgândeşte până miercuri, comisia nu va “avea de ales” decât să recomande punerea sa sub urmărire penală.

Un alt aliat al lui Trump, Steve Bannon, a fost deja inculpat din acelaşi motiv şi riscă pedeapsa cu închisoarea, procesul fiind prevăzut să înceapă pe 18 iulie anul viitor.

Sfidarea Congresului reprezintă un delict ce poate fi sancţionat cu până la un an de detenţie şi o amendă, dar chiar dacă acuzatul este condamnat nu este sigur că informaţiile cerute vor fi puse la dispoziţia comisiei.

Thompson a declarat totuşi anterior pentru CNN că Meadows a pus la dispoziţia anchetei circa 6000 de e-mailuri.

Citeşte şi: OMS: ‘Niciun motiv să ne îndoim’ că vaccinurile actuale nu protejează împotriva Omicron – Black News

Avocatul lui Mark Meadows a explicat marţi că acesta se teme că dreptul său de a păstra secrete anumite informaţii nu va fi respectat.

De obicei foarte discret, Meadows (62 de ani) a ieşit din umbră săptămâna trecută anunţând apariţia unei cărţi despre ultimele luni la Casa Albă ale miliardarului republican. Cartea, intitulată “The Chief’s Chief” (“Şeful şefului”), a fost lansată marţi.

Responsabilii comisiei de anchetă şi-au exprimat de altfel regretul că Meadows refuză să depună mărturie “în pofida faptului că furnizează detalii privind atacul din 6 ianuarie, inclusiv conversaţii cu preşedintele Trump, în cartea pe care o promovează acum”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA Alte patru cazuri umane de gripă aviară înalt patogenă au fost confirmate în statul american...

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune Oameni de ştiinţă au folosit Telescopul Spaţial James Webb pentru a...

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei Grecia a ordonat unor companii să nu le permită angajaţilor să lucreze în aer liber la...

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață – Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață - Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Un alt...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.