X

Mark Rutte asigură Ucraina de sprijinul NATO

Mark Rutte asigură Ucraina de sprijinul NATO

Fostul prim-ministru olandez Mark Rutte a devenit marţi noul secretar general al NATO, după o ceremonie de predare la sediul Alianţei Nord-Atlantice de la Bruxelles, relatează dpa, potrivit stiripesurse.ro.

Rutte le-a mulţumit aliaţilor din NATO pentru că i-au încredinţat rolul de conducere, succedându-i în funcţia de secretar general norvegianului Jens Stoltenberg.

Vezi şi: VIDEO – Israelul a lansat operaţiuni militare terestre în Liban – Stiripesurse.md

“Este un post foarte important şi trebuie să mă ridic la înălţimea aşteptărilor”, a spus el.

Mark Rutte asigură Ucraina de sprijinul NATO

Rutte a asigurat Ucraina de sprijinul Alianţei Nord-Atlantice, spunând totodată că nu este îngrijorat de rezultatul alegerilor prezidenţiale din noiembrie din Statele Unite.

“Nu sunt îngrijorat. Îi cunosc foarte bine pe ambii candidaţi şi am lucrat cu Donald Trump timp de patru ani”, a declarat fostul premier olandez presei cu puţin timp înainte de a prelua oficial funcţia, potrivit AFP.

Rutte a detaliat deja cele trei priorităţi ale mandatului său de patru ani: sprijinul pentru Ucraina, “cea mai mare prioritate”, consolidarea “apărării noastre colective” şi, de asemenea, dezvoltarea parteneriatelor internaţionale deja angajate de NATO cu ţări terţe.

Mark Rutte asigură Ucraina de sprijinul NATO

Cei 32 de membri ai NATO l-au numit pe Rutte în vară, după ce politicianul olandez şi-a asigurat sprijinul timpuriu al Statelor Unite, Germaniei şi Marii Britanii, în ciuda bilanţului său privind cheltuielile scăzute pentru apărare cât timp a fost premier.

Rutte preia conducerea într-un moment dificil pentru NATO, care se confruntă cu ameninţarea unei Rusii mai agresive, sprijinind în acelaşi timp apărarea Ucrainei împotriva invaziei declanşate de preşedintele rus Vladimir Putin.

Tags: bruxellesJens StoltenbergMark RutteNATOucraina
Externe