Mark Rutte: Este puţin probabil ca UE să aducă modificări la proiectul de acord privind Brexitul

Publicat:

Uniunea Europeană nu va face probabil nicio modificare majoră în proiectul de acord privind Brexitul încheiat între negociatorii britanici şi cei europeni, a declarat vineri premierul olandez Mark Rutte, relatează AFP, scrie Agerpres.

‘Este puţin probabil ca partea europeană să aducă modificări la proiectul de acord’, a declarat Mark Rutte în cadrul unei conferinţe de presă.


Citește și : Marea Britanie are un nou ministru pentru Brexit

‘Toată lumea a fost ocupată cu negocierile atât de mult timp (…) însă introducerea unor schimbări majore în acord este puţin probabilă’, le-a spus el reporterilor.

Mai multe state membre ale UE, între care şi Olanda, şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la unele aspecte ale proiectului de acord încheiat între Marea Britanie şi Bruxellesul. Franţa, Spania şi Olanda şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la viitorul flotei de pescuit a UE în apele britanice, care s-ar putea dovedi o problemă delicată.

Mark Rutte a reamintit că ‘deşi elaborarea unui proiect de acord între Uniunea Europeană şi Regatul Unit reprezintă un pas important, este evident că nu am ajuns încă la un punct final’.

‘Acordul este un acord numai atunci când este acceptat de ambele părţi’, a spus el, adăugând că ‘lucrurile se desfăşoară cu mare viteză în Londra şi rămâne imperativ să ţinem seama de toate scenariile posibile’.

Citește și : Primul ambasador arab creştin al Israelului a fost numit în Azerbaidjan

Cu toate acestea, premierul olandez a felicitat eforturile omologului său britanic, spunând că Theresa May ‘a făcut o treabă bună’.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.