Marocul vrea să preia controlul în Ceuta şi Melilla, două enclave spaniole din nordul Africii

Publicat:

Spania a convocat-o de urgenţă pe ambasadoarea Marocului la Madrid după declaraţii sale premierului marocan legate de Ceuta şi Melilla, două enclave spaniole în nordul Marocului, notează AFP, potrivit agerpres.

Într-un interviu acordat luni canalului egiptean al-Sharq, şeful guvernului marocan, Saad-Eddine El Otmani, a propus să se deschidă problema suveranităţii asupra acestor teritorii.


Citeşte şi: Două mari companii aeriene cer teste COVID pasagerilor care vor să ajungă din UK la New York

“Ceuta şi Melilla sunt o problemă care trebuie deschisă”, a declarat prim-ministrul, “ea rămâne suspendată de cinci sau şase secole, dar într-o zi s-ar putea deschide”.

Ministerul de Externe spaniol a convocat-o imediat pe ambasadoarea Marocului la Madrid, Karima Benyaich.

“Spania aşteaptă de la toţi partenerii săi respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ţării noastre şi i-a cerut (ambasadoarei) explicaţii cu privire la declaraţiile premierului marocan”, a indicat ministrul spaniol într-un comunicat dat publicităţii ca urmare a întrevederii.

Oraşele Melilla şi Ceuta sunt sub suveranitate spaniolă din secolul al XVI-lea şi, respectiv, al XVII-lea. Ele sunt singurele vestigii ale teritoriilor africane controlate în trecut de Spania.

Controversa apare într-un moment delicat în relaţiile dintre cele două ţări, în special privind chestiunea Saharei Occidentale, fostă colonie spaniolă, teritoriu slab populat controlat trei sferturi de Rabat, dar revendicat de mişcarea de independenţă Frontul Polisario.

Citeşte şi: Joe Biden a fost vaccinat LIVE la televiziune

Noile tensiuni între cele două părţi în această zonă şi recenta recunoaştere de către Statele Unite a suveranităţii marocane asupra teritoriului în cauză au relansat dezacordurile privind această problemă dintre Rabat şi Madrid.

Guvernul spaniol cere la rândul său respectarea rezoluţiilor pertinente ale Consiliului de Securitate al ONU, care consideră Sahara Occidentală ca “un teritoriu neautonom” şi prevăd organizarea unui referendum de autodeterminare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cum arată Ziua Vinului în fotografii în PMAN

Cum arată Ziua Vinului în fotografii în PMAN Sursa: ipn.md

Un olandez, arestat în Rusia pentru ‘violenţă’ împotriva unui ofiţer de poliţie

Un olandez, arestat în Rusia pentru 'violenţă' împotriva unui ofiţer de poliţie Justiţia rusă a dispus vineri plasarea în arest provizoriu a unui cetăţean olandez...

La Chişinău se desfăşoară IT Career Expo 2024, cel mai amplu eveniment de orientare profesională în domeniul IT

La Chişinău se desfăşoară IT Career Expo 2024, cel mai amplu eveniment de orientare profesională în domeniul IT IT Career Expo 2024, considerat de specialişti...

Erdogan acuză Israelul că l-a atacat ‘fără rușine’ pe secretarul general al ONU

Erdogan acuză Israelul că l-a atacat 'fără rușine' pe secretarul general al ONU Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a acuzat vineri Israelul că l-a atacat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.