X

Marşul israelienilor de extremă dreaptă a fost ANULAT la Ierusalim

Un controversat marş al militanţilor israelieni de extremă dreaptă, prevăzut să aibă loc joi la Ierusalim, a fost anulat, traseul acestuia nefiind autorizat de poliţie, au anunţat luni organizatorii lui, informează AFP, potrivit agerpres.

Traseul marşului, care ar fi urmat să se desfăşoare parţial în cartierele palestiniene din Vechiul Oraş nu a fost autorizat de poliţie, ceea ce a dus la anularea lui, a declarat purtătorul de cuvânt al uneia dintre mişcările care organizau manifestaţia.

Citeşte şi: Liderul Boko Haram S-A SINUCIS – Black News

Cu puţin timp înainte de aceasta, un lider al mişcării islamiste palestiniene Hamas a atenţionat Israelul cu o nouă escaladare a violenţelor în cazul în care acest marş controversat ar fi avut loc.

“Avertizăm ocupaţia (israeliană) împotriva posibilităţii ca marşul coloniştilor să se apropie de Ierusalimul de Est şi Esplanada Moscheilor”, a declarat într-un discurs Khalil al-Hayya, un lider al mişcării Hamas aflate la putere în Fâşia Gaza. “Sperăm că ziua de joi nu va deveni” un nou 10 mai, a adăugat el cu referire la începutul escaladării violenţelor între Hamas şi Israel care a dus la un război de 11 zile.

Citeşte şi: Doi morţi şi cinci răniţi după explozia unei maşini-capcană în Libia (VIDEO) – Black News

La începutul lunii mai pe Esplanada Moscheilor au izbucnit confruntări pe fondul tensiunilor declanşate de ameninţările cu expulzarea familiilor palestiniene în beneficiul coloniştilor evrei într-un alt cartier din Ierusalimul de Est, sector palestinian ocupat şi anexat de Israel. Violenţele din Ierusalimul de Est au degenerat apoi într-o escaladă militară între armata israeliană şi grupuri armate palestiniene în Fâşia Gaza, în înfruntări în Cisiordania ocupată şi în oraşe “mixte” în Israel unde trăiesc evrei şi arabi. Un armistiţiu mediat de Egipt între cele două părţi a intrat în vigoare la 21 mai.

Conflictul-fulger dintre Hamas şi Israel s-a soldat cu 252 de morţi în Fâşia Gaza, dintre care 66 de copii şi numeroşi combatanţi, potrivit autorităţilor locale, şi 12 morţi în Israel, inclusiv un copil, o adolescentă şi un soldat. 

Tags: Esplanada Moscheilorfasia gazahamasierusalimisraelisraelieniKhalil al-HayyamarsVechiul Oraş
Categorii: Sinteze