Martin Schulz, pus sub presiune pentru a forma o alianţă cu cancelarul Angela Merkel

Publicat:

Liderul Partidului Social-Democrat din Germania (SPD), Martin Schulz, se află sub o presiune din ce în ce mai mare pentru a accepta formarea unei alianţe cu cancelarul Angela Merkel în cadrul unui nou guvern, în scopul de a scoate ţara dintr-o gravă criză politică, a relatat miercuri presa germană, citată de AFP, potrivit agerpres.

De la înfrângerea sa umilitoare la alegerile legislative din 24 septembrie, Schulz a indicat de mai multe ori că nu doreşte prelungirea actualei coaliţii cu Uniunea Creştin-Democrată (CDU), partidul cancelarului Merkel, preferând să treacă în opoziţie pentru a se reface.


Citeşte şi: Ratko Mladic, ÎNCHISOARE pe VIAŢĂ pentru genocid. A fost evacuat din sala de judecată

Dar, după eşecul de duminică al negocierilor între CDU, Verzi şi liberali pentru formarea unui nou guvern şi în condiţiile ameninţării cu alegeri anticipate, refuzul lui Schulz a devenit mai controversat.

”Refuzul lui Schulz de a participa la un guvern provoacă agitaţie în cadrul SPD”, titrează cotidianul Süddeutsche Zeitung (centru-stânga). ”Scepticismul creşte în cadrul grupului parlamentar şi al conducerii partidului: cu refuzul său strict, liderul SPD a mers prea departe”.

Unii aleşi se tem că, în caz de alegeri anticipate, ar putea fi sancţionaţi de către electorat pentru că au prelungit criza politică. La rândul său, Schulz susţine că eşecul său la alegerile din septembrie şi scorul mediocru al CDU arată că germanii nu mai vor ”o mare coaliţie” CDU-SPD.

Citeşte şi: Imagini dramatice cu DEZERTAREA soldatului nord-coreean

”Rezistenţa faţă de Martin Schulz câştigă teren în SPD”, relevă astfel cotidianul popular Bild, cel mai citit din Germania. Potrivit cotidianului, circa 30 de deputaţi social-democraţi pus în cauză strategia şefului lor.

Preşedintele Germaniei, social-democratul Frank-Walter Steinmeier, care doreşte cu orice preţ să evite alegerile legislative anticipate, îl va primi joi pe Schulz şi va încerca să-l convingă să se angajeze în negocieri cu cancelarul Merkel. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.