
Presa din America Latină anunță că Sheriff a semnat un contract cu mijlocașul în vârstă de 24 de ani, originar din Uruguay.
Noua achiziție a tiraspolenilor este Mario Garcia, care până acum a jucat în al doilea eșalon valoric din patrie la clubul Progreso.
În anul 2023, fotbalistul a bifat 31 de meciuri în diverse turnee, în care a marcat 4 goluri și reușit 5 pase de gol.
Mijlocașul a relatat despre transferul său la Sheriff presei locale:
– Interesul pentru mine a apărut în luna octombrie, când mi s-a spus că este probabilitatea să mă transfer în Europa. După ceva timp, mi s-a confirmat că este vorba despre un club din Moldova și anume despre Sheriff. Când mi s-a spus ce club manifestă interes pentru serviciile mele, a trebuit să caut informații pe internet, dar, bineînțeles știam câte ceva din perioada când Sheriff a scris istorie în anul 2021 când a învins Real Madrid.
Este grozav că participă mereu în Cupele Europene. A fost incredibil când mi-au expediat contractul și mi-au vorbit despre Liga Campionilor și Liga Europei.
Înțeleg unde merg și simt că sunt mai mult decât pregătit să fac față cerințelor. Voi încerca să-mi realizez cât mai mult potențialul și să fac față provocărilor în fiecare zi.
Sursă: moldfootball.com
This post was last modified on 23/12/2023 18:13 18:13