Măşti şi mănuşi de protecţie, prezente în şapte fluvii europene

Publicat:

Măşti şi mănuşi de protecţie au fost găsite în luna iunie în şapte cursuri de apă importante din Europa, a anunţat duminică un reprezentant al fundaţiei franceze Tara Ocean, care a avertizat asupra pericolului pe care îl reprezintă acest tip de poluare cu plastic, asociat crizei sanitare actuale, informează AFP, potrivit agerpres.

“Oamenii de ştiinţă de la laboratoarele partenere” ale Tara “au găsit măşti şi mănuşi în mod sistematic” pe malurile şi plajele a şapte fluvii europene, în timpul prelevării probelor, ”efectuate în iunie”, a declarat pentru postul France Inter responsabilul de cooperarea internaţională în cadrul fundaţiei, Romy Hentinger.


Citește și : Zeci de puşcaşi marini americani de la două baze de pe insula Okinawa sunt infectaţi cu coronavirus

”Este îngrijorător” pentru că ”putem deduce că altele au ajuns deja în mare”, a adăugat purtătorul de cuvânt, subliniind că măştile de protecţie de unică folosinţă, care sunt din polipropilenă şi sunt ”foarte fine”, se vor ”fragmenta rapid”.

În cadrul proiectului, sunt analizate nouă cursuri de apă importante din Europa – explorate în 2019 de goeleta ştiinţifică în cadrul unei misiuni de studiere a prezenţei microplasticului – Tamisa, Elba, Rin, Sena, Ebru, Ron, Tibru, Garona şi Loara.

”Aşteptăm rezultatele finale ale acestor oameni de ştiinţă care analizează încă aceste fluvii”, a adăugat Romy Hentinger.

Citește și : Trump: Roger Stone a fost ţinta unei ‘vânători de vrăjitoare’ ilegală

Expediţia din 2019, desfăşurată din mai până în noiembrie, a scos în evidenţă prezenţa microparticulelor de plastic în 100% din eşantioanele de apă prelevate, demonstrând că acestea sunt deja prezente în fluvii şi ”nu se degradează în mare, sub influenţa razelor ultraviolete şi a sării”, aşa cum se credea iniţial, a explicat Martin Hertau, căpitanul acestui laborator plutitor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.