Măsurile cu privire la preţul gazelor naturale trebuie să evite o creştere a consumului

Publicat:

Pachetul de măsuri avut în vedere de Uniunea Europeană, ca răspuns la creşterea preţurilor gazelor naturale, trebuie să evite o majorare a consumului pentru acest tip de combustibil, în contextul în care există o problemă de aprovizionare fără precedent, a declarat comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, transmite Bloomberg, potrivit agerpres.

Comisia Europeană urmează să propună marţi un set de măsuri care să limiteze impactul provocat de reducerea livrărilor de gaze naturale ruseşti asupra companiilor şi consumatorilor. Comisarii europeni au discutat posibile soluţii la o reuniune extraordinară care a avut loc duminică, a declarat Kadri Simson într-un interviu pentru cotidianul cipriot Politis.


Citeşte şi: Greva CONTINUĂ la TotalEnergies (VIDEO)! Guvernul francez cere greviştilor ‘să nu blocheze ţara’ – Black News

Chiar dacă mai mult de jumătate dintre cele 27 de ţări membre UE militează pentru o plafonare a preţului gazelor, ele au opinii diferite cu privire la modalitatea în care ar trebui făcută această plafonare. Provocarea pentru UE este de a reduce costurile însă în acelaşi timp trebuie să evite provocarea de daune pieţei unice şi o majorare a cererii pentru gaze naturale într-un moment în care blocul comunitar vrea să îşi reducă dependenţa de Rusia şi să îşi asigure suficiente stocuri de gaze pentru următorul sezon rece.

“Nu putem planifica o măsură care să conducă la un consum mai mare de gaze naturale, pentru că nu sunt disponibile gaze naturale”, a spus Kadri Simson.

Citeşte şi: Macron îndeamnă Berlinul la ‘solidaritate’ europeană – Black News

Executivul comunitar a semnalat că se gândeşte dacă să propună o legislaţie care ar conduce la o plafonare temporară a preţului gazelor naturale utilizate în producţia de electricitate. Chiar dacă un astfel de plafon limitat ar putea fi bazat pe măsurile adoptate deja de Spania şi Portugalia, este o variantă contestată de alte state membre.

Şefii de stat şi de guvern din UE vor discuta criza energetică la summitul lor de la Bruxelles, din 20-21 octombrie. Chiar dacă este posibil ca liderii europeni să sprijine măsuri destinate consolidării rezilienţei UE şi o mai bună poziţie în negocierea contractelor de aprovizionare cu gaze, un acord cu privire la plafonarea preţului gazelor este îndoielnic, susţin diplomaţii consultaţi de Bloomberg.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Natalia Trofim, noul membru al Curții de Conturi

Natalia Trofim, noul membru al Curții de Conturi Parlamentul a numit un nou membru al Curții de Conturi. Deputații au aprobat numirea Nataliei Trofim în...

Parlamentul a ratificat Acordul dintre Guvernul R.Moldova și Guvernul R.Lituania privind cooperarea tehnică și financiară

Parlamentul a ratificat Acordul dintre Guvernul R.Moldova și Guvernul R.Lituania privind cooperarea tehnică și financiară Parlamentul a ratificat Acordul  dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul...

NATO se pregătește să staționeze temporar o brigadă în România

NATO se pregătește să staționeze temporar o brigadă în România Înainte de summitul Alianței Nord Atlantice (NATO) de la Washington (9 - 11 iulie), Înaltul...

Războiul hibrid al Kremlinului contra Chișinăului: Recean dezminte falsurile lansate legate de pensii, medicamente și subvenții

Războiul hibrid al Kremlinului contra Chișinăului: Recean dezminte falsurile lansate legate de pensii, medicamente și subvenții Premierul Dorin Recean a dezmințit falsurile răspândite ,,tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.