Măsurile de izolare impuse în Austria sunt neconstituţionale

Publicat:

Măsurile de izolare legate de COVID-19 în Austria s-au bazat pe o ordonanţă neconstituţională, a decis miercuri Curtea Constituţională din Viena, declanşând noi critici că guvernul a ignorat statul de drept în răspunsul la pandemie, relatează dpa, potrivit agerpres.

Partidele de opoziţie au cerut guvernului să plătească înapoi penalităţile impuse celor care au încălcat măsurile.


Citește și: 14 răniți la o înmormântare din Chicago (VIDEO)! Trump spune că-i ‘mai rău ca în Afganistan’!

Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra unei plângeri a unui cetăţean împotriva unei ordonanţe a Ministerului Sănătăţi, care a interzis prezenţa persoanelor în spaţiile publice dacă nu erau singure sau exclusiv cu membri ai familiilor lor.

Judecătorii au constatat că ministrul sănătăţii Rudolf Anschober şi-a depăşit atribuţiile legale, în contextul în care ordonanţa sa se baza pe o lege ce permitea doar interdicţii pentru anumite locuri publice, dar nu îi acorda autoritatea de a emite o izolare generală.

De asemenea, instanţa s-a pronunţat împotriva deciziei guvernului de a deschide mai întâi magazinele de bricolaj şi de grădinărit, în contextul începerii ridicării izolării impuse de pandemie la jumătatea lunii aprilie, în timp ce alte tipuri de magazine mari au trebuit să rămână închise.

“Curtea Constituţională nu a găsit un motiv obiectiv pentru acest tratament inegal”, a precizat instanţa într-un comunicat.

Cele două politici au fost anulate la sfârşitul lunii aprilie în timp ce numărul infecţiilor a scăzut.

Cancelarul conservator Sebastian Kurz a respins anterior criticile împotriva măsurilor impuse de COVID-19, spunând că “despică firul în patru din punct de vedere legal”.

Citește și: Trump dă cărțile pe față: ‘Pandemia se va înrăutăţi, înainte de a se ameliora’

“Curtea Constituţională confirmă atitudinea neglijentă a guvernului faţă de statul de drept”, a precizat Partidul Social Democrat, de opoziţie, într-un comunicat, în timp ce formaţiunea liberală Neos a acuzat că “acest guvern a acţionat în mod deliberat împotriva legii luni întregi”.

Ministrul afacerilor constituţionale Karoline Edtstadler a spus că guvernul trebuie încă să evalueze hotărârea. Ea nu a precizat dacă amenzile vor fi rambursate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor

Elveţianul care şi-a ucis soţia moldoveancă va fi trimis în spatele gratiilor Elvețian de origine turcă care acum doi ani și-a ucis cu deosebită cruzime...

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.