Mătăsaru ar fi urmărit o judecătoare. El a fost reținut pentru 72 de ore

Activistul Anatol Mătăsaru a fost reținut duminică, 5 aprilie.  Anunțul privind reținerea a fost făcut de către soția activistului, jurnalista Julieta Savițchi.

Citește și: Noi detalii în dosarul Vartic: Probe compromise și proceduri încălcate

Potrivit Ziarului de Gardă, Anatol Mătăsaru se afla în Sărata Galbenă, Hâncești, în timp ce lucra la o investigație privind averea judecătoarei Ana Cucerescu.

Surse din cadrul Poliției au precizat pentru ZdG că Anatol Mătăsaru ar fi urmărit-o pe judecătoare până la casa părinților ei. Judecătoarea a telefonat la 112. Ulterior „ar fi început să o intimideze prin diferite acțiuni huliganice”, afirmă aceleași surse.

Ulterior, Julieta Savițchi a publicat procesul verbal ar reținerii, potrivit căruia Anatol Mătăsaru a fost reținut în baza articolului 1691 (alin. 1) prevăzut de Codul Penal al R. Moldova.

Contactată de ZdG, soția lui Anatol Mătăsaru, Julieta Savițchi, a declarat că acesta era în proces de documentare a informațiilor despre părinții judecătoarei Ana Cucerescu și că doar ar fi discutat cu oamenii din localitate.

Recent, Ana Cucerescu a promovat evaluarea externă. Judecătoarea a ajuns în atenția publică după ce a pronunțat două sentințe în dosare de rezonanță. Este vorba despre condamnarea lui Iurie Roșca, în august 2024, la 6 ani de închisoare și cea mai recentă decizie – 7 ani de închisoare pentru bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, pronunțată la 5 august 2025.

De asemenea, Ana Cucerescu face parte din completul care examinează dosarul „Frauda bancară”, în care este învinuit Vlad Plahotniuc. Pe 22 aprilie urmează să pronunțe sentința în cazul lui Vladimir Plahotniuc.

This post was last modified on 06/04/2026 10:03 10:03

Tags: Anatol MătăsaruMătăsaru reținut
Știrile zilei