Matt Hancock: O nouă izolare totală a Regatului Unit nu poate fi exclusă

Publicat:

Ministrul britanic al sănătăţii Matt Hancock a declarat duminica aceasta că un al doilea “lockdown” la nivel naţional este una dintre soluţiile luate în calcul pentru a opri răspândirea noului tip de coronavirus, dar că el nu îşi doreşte o asemenea măsură, informează Reuters, potrivit agerpres.

“Dacă fiecare va respecta regulile, atunci noi vom putea evita viitoare lockdown-uri la nivel naţional, însă, fără îndoială, noi trebuie să fim pregătiţi să acţionăm dacă va fi necesar”, a declarat Hancock la BBC. “Eu nu exclud aceasta, (chiar dacă) eu nu-mi doresc acest lucru”, a spus el.


Citește și : Preşedintele Columbiei lansează un apel la acţiune contra lui Maduro pentru ‘crimele sale împotriva umanităţii’

Regatul Unit este cea mai lovită ţară europeană de pandemia în curs, cu aproape 42.000 de decese înregistrate, şi se confruntă cu o creştere rapidă a numărului de noi cazuri de infectări de la sfârşitul vacanţei.

Premierul Boris Johnson, care a declarat în această săptămână că Regatul Unit se confruntă cu al doilea val de COVID-19, a prezentat noi măsuri de restricţie aplicate locuitorilor din regiunile din nordul, nord-vestul şi centrul Angliei, cele mai afectate. Chiar dacă noi restricţii au fost introduse în această săptămână, premierul britanic şi-a exprimat reticenţa să impună o nouă izolare totală a ţării, în timp ce mai mulţi deputaţi conservatori se arată critici faţă de măsurile deja luate.

Citește și : Circa 9000 de migranţi din insula Lesbos s-au mutat într-o tabără de corturi

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10 Braşov, situat la...

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid – Real Madrid

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid - Real Madrid Real Madrid o întâlnește pe rivala Atletico Madrid, duminică, 29...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.