X

Matt Pottinger este noul adjunct al consilerului de securitate la Casa Albă

Consilierul pentru securitate al preşedintelui american Donald Trump, Robert O’Brien, a anunţat că adjunctul său va fi Matt Pottinger, în prezent consilier pentru zona Asiei al Casei Albe, transmite Reuters, potrivit agerpres.

O’Brien a făcut acest anunţ duminică, de la bordul avionului prezidenţial Air Force One, în timp ce Donald Trump se deplasa din Ohio spre New York, unde preşedintele îşi va petrece cea mai mare parte a săptămânii, participând la evenimente legate de Adunarea Generală a ONU.

Citește și: Taifunul Tapah face ravagii în Japonia: 30 de oameni au fost răniți!

Trump l-a numit miercuri pe O’Brien, negociatorul său pentru eliberarea de ostatici, în locul lui John Bolton, demis din funcţia de consilier pentru securitate naţională.

Robert O’Brien deţine o îndelungată experienţă în cercurile de politică externă republicane.

Trump şi Bolton au avut divergenţe pe subiecte de politică externă precum Iran, Afganistan şi Coreea de Nord.

Citește și: Hassan Rohani denunță prezenţa ‘forţelor străine’ în Golf

Matt Pottinger, fost puşcaş marin şi jurnalist, a contribuit la elaborarea politicii administraţiei Trump cu privire la China şi Coreea de Nord după instalarea miliardarului republican la Casa Albă în ianuarie 2017.

Pottinger, pe care O’Brien l-a descris ca fiind ‘un jucător de echipă’, a avut un rol-cheie în organizarea summiturilor lui Trump cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, un demers diplomatic care a înregistrat puţine progrese spre convingerea Phenianului să renunţe la programul nuclear. 

Tags: asiaDonald TrumpMatt Pottingernew yorkOhioRobert O’Brien
Categorii: Știrile zilei