Matteo Salvini intenționează să lanseze o alianţă suveranistă pentru alegerile europene : ‘Vrem să schimbăm radical această Europă’

Publicat:

Matteo Salvini, ”omul forte” al guvernului italian şi şef al extremei drepte din Peninsulă, lansează luni un apel la o alianţă a naţionaliştilor în vederea alegerilor europene din luna mai, relatează AFP, potrivit Agerpres.

”Vrem să schimbăm radical această Europă, cu bun simţ şi cu simţul realităţii pe care noi suntem pe cale de a le demonstra în Italia”, declara în weekend Salvini, lansând un apel la toate forţele politice ”care împărtăşesc viziunea noastră şi un obiectiv comun: o Europă care să dea prioritate popoarelor şi nu birocraţilor, bancherilor, conformiştilor şi vapoarelor” cu migranţi clandestini.


Citește și : Protestele ‘vestelor galbene’: Poliţia nu şi-a pierdut credibilitatea pentru marea majoritate a francezilor

Salvini urmează să-şi prezinte proiectul presei la ora locală 10:30 (8:30 GMT), într-un hotel de lux din Milano, şi speră să poată reuni până la circa douăzeci de partide suveraniste.

Chiar dacă un mare miting este anunţat pentru luna mai – în prezenţa lui Marine le Pen -, doar formaţiunile Alternativa pentru Germania (AfD), Adevăraţii Finlandezi şi Partidul Popular Danez sunt aşteptate astăzi.

Printre absenţii remarcaţi figurează: Adunarea Naţională (RN, Franţa), condusă de Marine Le Pen, dar şi Dreptate şi Justiţie (PiS), partidul conservator şi eurosceptic aflat la putere în Polonia, şi Fidesz, partidul premierului ungar Viktor Orban.

Premierul ungar şi-a exprimat adesea admiraţia faţă de Salvini, dar eurodeputaţii Fidesz sunt membri ai Partidului Popular European (PPE, dreapta, conservator), chiar dacă eurodeputaţii conservatori au suspendat acum câteva săptămâni partidul ungar din grupul lor.

În actualul Parlament European, suveraniştii sunt de fapt divizaţi în trei mici entităţi (PPE, ENL şi CRE). Liga şi RN sunt membre ale grupului Europa Naţiunilor şi Libertăţilor (ENL), în timp ce invitaţii finlandezi şi danezi ai lui Salvini aparţin Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (CRE).

Visul lui Salvini ar fi să unească aceste forţe disparate într-o ”internaţională a naţionaliştilor”. Pentru aceasta, el s-a întâlnit vineri cu Le Pen, care a fost mult timp modelul său, şi a anunţat un mare miting comun în mai.

Dar, în realitate, cei doi îşi dispută leadership-ul extremei drepte europene.

Lidera RN va încerca astfel să formeze noi alianţe cu partide naţionaliste deplasându-se, pe rând, în următoarele săptămâni, în Republica Cehă, Belgia, unde se va întâlni cu conducerea de la Vlaams Belang, apoi în Slovacia.

În pofida unor similitudini evidente – euroscepticism, ostilitate faţă de islamul politic, respingerea multiculturalismului de stânga – suveraniştii europeni rămân foarte diferiţi.

Între AfD, adept al economiei de piaţă şi viziunea protecţionistă a RN, diferenţa este mare. De asemenea, Liga sau PiS pun pe primul plan rădăcinile creştine ale Europei, în timp ce RN, în numele laicităţii, nu face din aceasta o prioritate.

Printre altele, RN sau AfD se opun repartizării de solicitanţi de azil pe cuprinsul Europei cum cere Liga. Naţionaliştii polonezi sau finlandezi nu prea agreează elogiile aduse de către Marine Le Pen şi Matteo Salvini preşedintelui rus Vladimir Putin.

Pe plan intern, Salvini trebuie să ia în calcul dificultăţile crescânde ale alianţei sale guvernamentale cu Mişcarea Cinci Stele (M5S, antisistem), în timp ce creşterea economică rămâne fără vlagă.

Citește și : Criza libiană: Forţele mareşalului Haftar continuă ofensiva spre Tripoli

M5S, care depăşise 32 % anul trecut, nu încetează să piardă teren, în timp ce Liga a trecut, de la 17 % din voturi la alegerile legislative din martie 2018, la peste 30 % din intenţiile de vot în sondaje.

Dacă subiectele de discordie nu au lipsit de la sosirea la putere a coaliţiei Liga-M5S în iunie 2018, tonul este încă ridicat în aceste ultime zile. Luigi Di Maio, liderul M5S, este preocupat în legătură cu ”deriva” Ligii ”spre extrema dreaptă” şi alianţa sa cu forţe politice care ”neagă Holocaustul”.

”Nu am timp de pierdut să răspund la scandaluri şi insulte. Prefer să lucrez”, a replicat Salvini.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.