X

Matteo Salvini: Nu contează numele noului premier, contează intenţiile acestuia

Numele prim-ministrului Italiei nu contează, dar intenţiile lui da, a declarat miercuri liderul partidului de extremă dreapta Liga, Matteo Salvini, referitor la posibilitatea instalării unui guvern condus de Mario Draghi, fost preşedinte al Băncii Centrale Europene, informează Reuters, potrivit agerpres.

”Avem cinci priorităţi şi vom decide în concordanţă cu acestea. Aşa cum am spus, important nu este numele persoanei. El trebuie să ne spună ce intenţionează să facă”, a declarat Salvini într-un interviu acordat publicaţiei Corriere della Sera.

Vezi şi: ATAC cu exploziv artizanal împotriva unui deputat grec – VIDEO

Preşedintele italian Sergio Mattarella l-a convocat pe Mario Draghi pentru discuţii şi este aproape sigur că îi va da mandatul de a forma un guvern de uniune naţională pentru a combate COVID-19 şi criza economică.

Matteo Salvini a precizat că partidul său nu doreşte ca noul guvern să crească taxele şi că acesta ar trebui să se concentreze pe crearea de noi locuri de muncă şi pe pensii.

Numele lui Mario Draghi ca posibil premier a fost vehiculat în ultimele săptămâni pe fondul turbulenţelor politice combinate cu urgenţele de natură sanitară şi economică din Italia.

Citeşte şi: Jeff Bezos PLEACĂ din funcţia de CEO la Amazon

Totuşi, nu este clar care partide din parlamentul profund fracturat al Italiei ar sprijini un guvern Draghi.

”Cu siguranţă într-o criză excepţională ca aceasta este nevoie de nume şi răspunsuri administrative”, a declarat Davide Faraone, liderul grupului partidului Italia Viva din Senatul italian, într-un interviu pentru La Stampa, el cerându-le partidelor să acţioneze ”bine şi repede”.

Tags: Davide FaraoneitaliaItalia VivaLigaMario DraghiMatteo SalvinipremierromaSergio Mattarella
Categorii: Diaspora