Max Verstappen a dominat cu autoritate sezonul în Formula 1

Publicat:

Mai dominant şi mai puţin controversat, al doilea sezon în care olandezul Max Verstappen a cucerit titlul de campion mondial de Formula 1 a fost diferit de primul, scrie agenţia Reuters într-un comentariu dedicat ediţiei 2022 din Marele Circ, transmite şi potrivit agerpres.

Pilotul echipei Red Bull, în vârstă de 25 de ani, ar putea începe sezonul 2023 ca favorit pentru al treilea său titlu, însă sunt şanse să se confrunte cu mai multe provocări decât în 2022.


Olandezul a început cu stângul sezonul, cu două abandonuri în primele trei curse, dar l-a încheiat en fanfare, cu 15 victorii în 22 de Mari Premii şi cu un avans de 46 de puncte faţă de următorul clasat.

El a marcat mai multe puncte într-un sezon (454) decât orice alt pilot înaintea sa, iar nouă dintre victoriile sale au venit după plecări din pole position.

Victoria din Belgia a fost probabil cea mai satisfăcătoare dintre cele obţinute de Vestappen în 2022, în care olandezul a trecut primul linia de sosire după ce a luat startul de pe locul al 14-lea al grilei.

Foto: (c) Stephane Mahe/REUTERS


“Am câştigat titlul la piloţi şi constructori. Am avut multe victorii ca echipă, aşa că aş spune că acesta este una dintre sezoanele cele mai bune şi mai pline de satisfacţii. Dar primul va fi întotdeauna mai emoţionant”, a spus olandezul.

Verstappen a câştigat al doilea său titlu mondial consecutiv cu patru curse înainte de final, spre deosebire de sezonul 2021, când a abordat ultimul Mare Premiu, cel de la Abu Dhabi, la egalitate de puncte cu septuplul campion mondial britanic Lewis Hamilton (Mercedes).

Primul său titlu s-a datorat mai mult unei controversate schimbări tardive a procedurii referitoare la maşina de securitate (safety car), însă de data aceasta a existat un sentiment de inevitabil, în condiţiile în care Hamilton, în vârstă de 37 de ani, a încheiat primul său sezon fără victorie, ocupând poziţia a şasea în ierarhia finală.

Foto: (c)  TORU HANAI/EPA


A fost cel mai bun sezon pentru Red Bull, cu 17 victorii şi cinci duble (locurile 1-2), graţie cărora echipa austriacă şi-a trecut în palmares al cincilea titlu la constructori, punând capăt seriei de opt succese consecutive a team-uului Mercedes. Această performanţă a fost umbrită însă de moartea proprietarului Red Bull, miliardarul Dietrich Mateschitz.

Campionatul Mondial de Formula 1 a înregistrate cifre în creştere în privinţa spectatorilor şi a audienţei, multe dintre curse desfăşurându-se cu casele închise.

Pe parcursul sezonului au fost şi unele momente pline de emoţie, între care spectaculosul accident de la Silverstone al debutantului chinez Guanyu Zhou, care a scăpat din fericire nevătămat.

Rivala Ferrari, care a început sezonul în forţă şi părea să fi regăsit calea spre succes, a dezamăgit din nou, iar în luna noiembrie Mattia Binotto a demisionat din postul de Team Principal, fiind înlocuit cu francezul Federic Vasseur.

Anul viitor, Formula 1 va avea un număr record de 23 de Mari Premii, posibil 24, în cazul în care cursa China va fi înlocuită, iar Statele Unite urmează să găzduiască trei dintre etape, la Austin, Miami şi Las Vegas.

Sezonul 2023 va debuta pe 5 martie, cu Marele Premiu al Brahrainului, şi se va încheia pe 26 noiembrie, cu Grand Prix-ul de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Jocurile Olimpice de vară de la Paris din anul 2024

Jocurile Olimpice de vară de la Paris din anul 2024 La un secol de la cea precedenta ediţie a Jocurilor Olimpice găzduită de capitala Franţei...

 Palestina se prezintă la Jocurile Olimpice de la Paris cu opt sportivi şi cu Gaza în suflet

 Palestina se prezintă la Jocurile Olimpice de la Paris cu opt sportivi şi cu Gaza în suflet Opt sportivi palestinieni vor participa la Jocurile Olimpice...

VIDEO – Carlos Alcaraz şi-a tatuat Turnul Eiffel pe glezna stângă

VIDEO - Carlos Alcaraz şi-a tatuat Turnul Eiffel pe glezna stângă Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz va participa la Jocurile Olimpice de la Paris...

Cel mai curtat fundaș francez a semnat cu Manchester United: ”E locul perfect”

Cel mai curtat fundaș francez a semnat cu Manchester United: ”E locul perfect” Leny Yoro (18 ani) a fost prezentat oficial ca jucător al lui...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.