May: Factura Brexitului va face parte din acordul final cu UE

Publicat:

Soluţionarea financiară “completă şi finală” a “divorţului” dintre Marea Britanie şi UE va face parte din “acordul final” dintre cele două părţi, care va include “relaţia lor viitoare”, a declarat vineri prim-ministrul britanic Theresa May, informează AFP, conform agerpres.

Această declaraţie, în a doua zi a Consiliului European desfăşurat la Bruxelles, intervine în timp ce europenii insistă ca Londra să-şi clarifice angajamentele financiare faţă de UE. În schimb, Regatul Unit insistă pentru deschiderea fără întârziere a discuţiilor privind relaţiile comerciale după Brexit.


“Rezolvarea completă şi finală va face parte din acordul final pe care îl vom avea în legatură cu relaţiile viitoare”, a spus dna May despre cel mai controversat punct al negocierilor privind Brexitul.

Citeşte şi: ‘Undă verde’ pentru pregătirea în format 27 a negocierilor asupra unui acord comercial cu Londra (Tusk)

Problema facturii pentru Brexit face parte din cele trei dosare prioritare pentru UE pentru organizarea aşa-numitului “divorţ”, împreună cu soarta cetăţenilor UE stabiliţi în Marea Britanie şi consecinţele separării pentru Irlanda.

Numai când vor fi constatate “progrese suficiente” în aceste dosare, cei 27 vor accepta să deschidă negocieri privind relaţiile lor viitoare.

Problema reglementării financiare este unul dintre principalele obstacole.

Potrivit unor evaluări europene fără caracter oficial, factura pentru ca Marea Britanie să îşi onoreze angajamentele în cadrul UE ar putea fi cuprinsă între 60 şi 100 miliarde de euro.

Dar negociatorii europeni nu au cerut niciodată Londrei un angajament de o asemenea sumă pentru a închide prima fază a negocierilor.

Negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, cere în schimb un acord de principiu privind o metodă de calcul acceptată de ambele părţi, care este departe de a fi atins.

Dna May a repetat vineri că Londra şi-ar asuma angajamentele luate în perioada cât a fost membră a UE.

“Trebuie să existe o activitate detaliată cu privire la aceste angajamente. Le analizăm linie cu şi vom continua să le examinăm, fiecare linie”, a explicat ea vineri.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.