May îl atacă dur pe Blair: ”Insultă” poporul britanic şi caută să ”submineze” Brexitul

Publicat:

Premierul Theresa May l-a acuzat pe fostul şef laburist al Guvernului Tony Blair că ”insultă” poporul britanic şi caută să ”submineze” Brexitul prin faptul că îndeamnă la organizarea unui al doilea referendum, relatează AFP, scrie news.ro .

May a respins – în mai multe rânduri – opţiunea unui al doilea referendum pe tema Brexitului, pe care-l apără mai multe partide din opoziţie, o parte a Partidului Laburist şi personalităţi ca Blair.


Citește și : Partidul Laburist britanic vrea ca parlamentul să voteze acordul de Brexit înainte de Crăciun

”Faptul ca Tony Blair să se ducă la Bruxelles şi să caute să submineze negocierile noastre, pledând în favoarea unui al doilea referendum, este o insultă la adresa postului pe care l-a ocupat şi a poporului pe care l-a slujit”, a scris premierul într-o declaraţie transmisă presei sâmbătă seara.

”Noi nu putem, cum ar face el, să abdicăm de la responsabilitatea acestei decizii”, subliniază May.

În timp ce fostul premier – care se opune Brexitului – apreciază că un al doilea referendum ar permite ieşirea din impas, May spune că ”se bate pe bune pentru Regatul Unit”. Ea a obţinut un acord cu Uniunea Europeană (UE) după 17 luni de negocieri dificile, însă mai doreşte nişte ”garanţii” cu care să-i convingă pe deputaţii britanici, foarte împărţiţi, să ratifice textul.

”Eu nu mi-am pierdut niciodată din vedere datoria, şi anume de a pune în aplicare rezultatul referendumului” din iunie 2016, când 52% dintre britanici au votat în favoare ieşirii din UE.

Şefa Guvernului îşi exprimă regretul faţă de faptul că ”prea multe persoane vor să saboteze procesul (Brexitului), pentru a-şi apăra propriile interese politice – în loc să acţioneze în interesul naţional”.

Unele publicaţii britanice scriu că mai mulţi membri ai Guvernului – inclusiv numărul doi David Lidington – ar acţiona în culise în vederea organizării unui al doilea referendum.

Şeful de personal al Theresei May Gavin Barwell a dezminţit duminică, pe Twitter, aceste zvonuri, iar David Lidington a trimis la declaraţiile sale de marţi, în Parlament.

Citește și : Cutremur de 6,1 grade în estul Indoneziei; nu a fost emisă alertă de tsunami

El a declarat marţi, în Parlament, că rezultatul unui al doilea referendum ”ar fi cu siguranţă o sursă de disensiuni şi nu ar putea să garanteze că se va pune definitiv capăt dezbaterii”.

Ministrul de Externe Jeremy Hunt a ridicat, de asemenea, problema riscului unor disensiuni pe care o reprezintă un al doilea referendum, într-un interviu acordat The Sunday Times.

Hunt a declarat totodată că, în cazul unei ieşiri din UE fără acord, Regatul Unit ”ar prospera”, ”chiar dacă nu putem să spunem că nu vor exista perturbări”.

El a mai sugerat că este interesat de postul de premier, după ce Theresa May a anunţat că va pleca din funcţii înaintea viitoarelor alegeri legislative, prevăzute în 2022.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.