Mayotte : Alegeri legislative parţiale într-un context de puternică criză socială

Publicat:

Alegeri legislative parţiale au loc duminică în Mayotte, un departament francez de peste mări, situat în estul Africii, în partea de nord a Canalului Mozambic, în Oceanul Indian, iar o parte a locuitorilor arhipelagului sunt chemaţi la urne într-un context de puternică criză socială, care paralizează insula de aproape o lună, relatează AFP, potrivit news.ro .

În secţia de votare de la Kaweni au venit puţini alegători – 50 de persoane din 429 înscrise – să voteze până la ora locală 10.20.


Citește și : Rusia : Comisia Electorală Centrală, vizată de un atac cibernetic provenind din 15 ţări

Radjanti Boinali, în vârstă de 20 de ani, a venit să voteze pentru prima oară. ”Locuiesc aici, nu am avut probleme să vin”, declară tânăra. ”Sunt prea multe violenţe, trebui să se facă ceva”, spune ea.

”Cum alegerile au fost menţinute, nu avem de ales, trebuie să votăm”, declară altă alegătoare. ”Dar având în vedere contextul, nu prea avem sentimentul că facem ceva pentru viitor. Este doar o obligaţie, nu aşteptăm nimic deosebit. Votăm cum am votat şi înainte”, adaugă femeia.

Ea spune că fratele ei, care locuieşte în afara oraşului, ”vrea să vină să voteze, dar este prea periculos, nu a putut să treacă”.

Din cauza barajelor, este dificil să se ştie dacă toate secţiile de votare au fost deschise. Postul de radio Mayotte la1ere evoca o secţie blocată la Accoua, deblocată de jandarmi.

Cei mai mulţi dintre aleşi şi organizatori ai mişcării au cerut sâmbătă amânarea scrutinului, însă prefectul din Mayotte Frédéric Veau nu a acceptat, dând asigurări că ”statul va lua toate măsurile pentru a asigura buna desfăşurare a scrutinului”.

În afară de dificultatea anumitor alegători de a ajunge la secţii de votare, aleşii au subliniat, prin intermediul purtătorului de cuvânt Mohamed Bacar, primar la Tsingoni, că ”chiar dacă primăriile sunt deschise, nu există garanţia că se întrunesc condiţiile de securitate”.

”NU CIRCULĂM”

Bacar a evocat de asemenea o problemă de campanie electorală a celor opt candidaţi, care ”nu au putut să-şi vadă alegătorii”. Acest lucru a fost conformat pentru AFP de către unul dintre ei, Boina Dinouraini (DVG): ”Nu circulăm, nu putem face campanie”.

Luând act de decizia prefectului, purtătorul de cuvânt al aleşilor a preconizat deja ”o cascadă” de recursuri după alegeri.

Un purtător de cuvânt al mişcării sociale, Salim Nahouda, a îndemnat populaţia să boicoteze scrutinul, ceea ce mai mulţi locuitori intenţionau să facă, precum Marie Elna, o profesoară grevistă.

”Pur şi simplu sunt manifestantă, aşa că mâine (duminică) nu votez”, a declarat ea pentru AFP. ”Cu tot ceea ce se petrece la Mayotte, nu ne stă mintea la vot”.

Ahamada Haribou, adjunctul directorului general al serviciilor primărei din Mamoudzou, prevede o participare foarte slabă, subliniind că ”mulţi alegători votează la Mamoudzou, însă locuiesc în afara Mamoudzou”, cel mai important oraş din arhipelag.

În acest context, alegătorii au de ales între opt candidaţi la mandatul din prima circumscripţie, cu două finaliste în iunie. Ramlati Ali a devenit prima deputată din arhipelag, aleasă sub eticheta PS, după care a trecut în grupul LREM în Adunarea Naţională.

Alegerea ei a fost anulată pe 19 ianuarie, după un recurs din partea oponentului ei, avocatul Elad Chakrina (LR). Consiliul Constituţional a apreciat că, având în vedere ”slaba diferenţă de voturi” dintr ei, ”sinceritatea scrutinului a fost alterată”.

Ali a fost inculpată pe 14 februarie de complicitate la fraudă electorală într-un caz de procurări litigioase în precedentul scrutin. Ea a făcut apel şi a candidat ca independentă.

Preşedinta Frontului Naţional (FN, extrema dreaptă) Marine le Pen a provocat miercuri o surpriză, îndemnând la vot cu candidatul LR, un demers fără precedent din partea extremei drepte. Les Républicains au refuzat această susţinere.

”Ţin să precizez că nu împărtăşesc ideile FN (…). Notez doar că doamna Le Pen constată ceea ce s-a întâmplat la Mayotte”, a declarat Elad Chakrina vineri pentru AFP.

Între ceilalţi candidaţi se află Bacar Ali Boto (centru-stânga), primviceprimarul din Mamoudzou Daniel Zaidani, fostul preşedinte al Consiliului General, inculpat în februarie 2017 în legătură cu o presupusă deturnare de fonduri publice în exerciţiul funcţiunii, şi Abdullah Mikidadi (LFI).

Citește și : UE a adoptat o atitudine „de superioritate” faţă de statele est-europene în problema migranţilor (Horst Seehofer)

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Banca Mondială va oferi R.Moldova un nou împrumut de 37,3 milioane de euro

Banca Mondială va oferi R.Moldova un nou împrumut de 37,3 milioane de euro Banca Mondială va oferi Moldovei un împrumut de 37,3 milioane de euro...

Liderul unei grupări extremiste, care plănuia să ucidă copii evrei în New York, arestat la Chișinău la începutul lunii

Liderul unei grupări extremiste, care plănuia să ucidă copii evrei în New York, arestat la Chișinău la începutul lunii Michail Chkhikvishvili, liderul unei grupări extremiste,...

Krasnoselski: Chișinăul nu dorește o escaladare a conflictului de pe Nistru

Krasnoselski: Chișinăul nu dorește o escaladare a conflictului de pe Nistru Chișinăul nu dorește o escaladare a conflictului de pe Nistru, dar Moldova în mod...

CEC atenționează asupra condițiilor de difuzare a mesajelor de interes public în perioada electorală

CEC atenționează asupra condițiilor de difuzare a mesajelor de interes public în perioada electorală Comisia Electorală Centrală (CEC) atenționează asupra condițiilor de difuzare a mesajelor...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.