X

MB: Conservatorii investighează o breşă în sistemul informatic ce a permis accesarea neautorizată a unei aplicaţii interne pe smartphone

Partidul Conservator britanic al premierului Theresa May investighează o breşă în sistemul informatic ce a permis unor persoane din exteriorul formaţiunii să acceseze o aplicaţie pe smartphone intrând în conturile membrilor guvernului şi obţinând astfel informaţii personale ale acestora, relatează duminică agenţia Reuters, potrivit agerpres.

‘Orice breşă este o breşă gravă, prin urmare o vom investiga cu multă seriozitate’, a declarat postului Sky News preşedintele consiliului director al Partidului Conservator, Brandon Lewis. Totuşi, el a susţinut că numai un număr ‘limitat’ de utilizatori ai acelei aplicaţii au fost afectaţi.

Citește și : Marea Britanie: Un bărbat a fost înjunghiat în plină figură în metroul londonez

Un ziarist al ziarului The Guardian, Dawn Foster, a descoperit sâmbătă că, introducând doar o adresă de mail, respectiva aplicaţie poate fi accesată de oricine participă la Congresul Partidului Conservator, aflat în desfăşurare duminică. Foster a făcut chiar şi o demonstraţie pe Twitter, prin care a arătat că a putut să intre în aplicaţie ca şi când ar fi fost Boris Johnson, fostul ministru de externe.

Dar Brandon Lewis a menţionat că incidentul informatic a fost raportat autorităţii însărcinate cu investigarea unor astfel de cazuri, iar funcţionarea normală a aplicaţiei a fost restabilită la numai 30 de minute după ce s-a aflat de respectiva breşă, ce a permis divulgarea datelor de contact ale participanţilor la congresul conservatorilor britanici.

Citește și : Cutremur de 6,8 grade în apropiere de insula Ndoi din arhipelagul Fiji (USGS)

Tags: breşăinformaţii personalePartidul ConservatorsmartphoneTheresa May
Categorii: Diaspora