McDonald’s nu renunță la paiele din plastic în localurile sale

Publicat:

Paiele din plastic vor fi folosite în continuare la băuturile carbogazoase oferite de McDonald’s după ce gigantul american de fast-food a respins săptămâna aceasta un prim pas pentru retragerea acestora din localurile sale, relatează vineri EFE, potrivit agerpres.

Potrivit mass-media locale, acţionarii McDonald’s au respins în adunarea lor anuală să facă un prim pas pentru a realiza această schimbare în cele peste 37.000 de localuri ale companiei după ce au studiat propunerea grupului de activişti SumOfUs care cerea să fie analizate riscurile utilizării acestor paie.


Citește și : Israelul acuză UE de susţinerea organizaţiilor antiisraeliene

Doar 7,65 % dintre acţionari au sprijinit măsura după ce compania a supus la vot propunerea, deşi McDonald’s a precizat că acţionează pentru găsirea de alternative plasticului.

“Se ştie că toate vietăţile marine (…) mănâncă plastic, iar atunci când acestea ajung în farfuriile noastre şi plasticul ajunge la noi”, a declarat biologul marin Elaine Leung în cadrul întâlnirii cu McDonald’s, notează SumOfUs pe contul său de Twitter.

Potrivit ei, chiar şi enclavele cele mai izolate din lume au fost copleşite de plastic: “Din păcate, multe din aceste locuri sunt complet poluate cu plastic”, subliniază Elaine Leung. Din totalul plasticului fabricat, doar 9 % a fost reciclat, motiv pentru că este nevoie ‘urgent’ ca toate companiile să-şi reducă “amprenta plasticului”, a precizat experta.

Citește și : Arabia Saudită: Autorităţile au eliberat o a patra militantă pentru drepturile femeilor

Potrivit SumOfUs, oamenii sunt responsabili în fiecare de 8 miliarde de kilograme de plastic care ajung în ocean.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.