MEC a publicat două seturi de proiecte tematice și didactice pentru grădinițe

Ministerul Educației și Cercetării a publicat pe site-ul instituției două seturi de proiecte tematice și didactice pentru două grupuri de vârstă din instituțiile de educație timpurie: grupa a II-a mică (3-4 ani) și grupa mare (5-6 ani).

Fiecare set conține: un plan de învățământ; 20 de proiecte tematice; 170 de proiecte pentru activități integrate și pe domenii specifice de dezvoltare, potrivit provincial.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

„Aceste resurse constituie un suport practic pentru cadrele didactice în organizarea și realizarea demersului educațional. Materialele sunt corelate cu prevederile Curriculumului pentru educația timpurie și încurajează învățarea prin acțiune, joc și descoperire, permițând ajustarea activităților în funcție de interesele, necesitățile și particularitățile de dezvoltare ale fiecărui copil sau ale fiecărui grup”, susține Valentina Olaru, Secretar de Stat la MEC.

Proiectele pot fi folosite ca modele de referință, fiind ușor de adaptat în funcție de contextul specific al fiecărei grupe și de realitățile din instituție.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Toate resursele sunt disponibile în format electronic pe site-ul Ministerului Educației și

Totodată, Ministerul invită toată comunitatea didactică să contribuie la îmbunătățirea acestor resurse prin completarea unui scurt chestionar de feedback, în termen de două săptămâni de la data publicării.  

This post was last modified on 02/03/2026 16:24 16:24

Tags: grădiniţe
Diverse