Mecanismul internaţional Covax a livrat primul miliard de doze de vaccin în ţările sărace

Publicat:

Mecanismul internaţional Covax, menit să promoveze accesul la vaccinuri împotriva COVID-19 în ţările sărace, a atins sâmbătă un punct de referinţă cu un prim miliard de doze distribuite, informează AFP, potrivit agerpres

“Acesta este un pas cheie în cea mai mare şi mai rapidă distribuţie de vaccin din istorie”, a declarat Seth Berkley, director executiv al Gavi, Vaccine Alliance.


Citește și :  Islanda va înăspri din nou restricţiile, pe fondul creşterii numărului de contaminări

Această alianţă a creat COVAX în 2020 împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi coaliţia Cepi.

Berkley a făcut acest anunţ în timp ce un avion a aterizat în Kigali, Rwanda, cu doze de vaccin distribuite de COVAX. Prima doză a fost distribuită în luna februarie, în Ghana.

Toate ţările pot comanda doze prin acest mecanism, dar ţările cu venituri redusei le primesc gratuit.

“Sunt mândru, dar umil în acelaşi timp, ştiind ce rămâne de făcut pentru a proteja întreaga lume şi pentru a rezolva inechitatea în acoperirea vaccinării”, a adăugat Berkley.”Munca noastră este departe de a fi încheiată”.

Aproape 90% din dozele distribuite au fost finanţate prin donaţii către Gavi, a căror sumă totală se ridică la peste zece miliarde de dolari.

COVAX spera să distribuie două miliarde de doze până la sfârşitul anului 2021. Concurenţa din partea ţările bogate dispuse să plătească scump şi să păstreze doze de vaccin a împiedicat însă atingerea acestui obiectiv.

Joi, directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a subliniat că, în timp ce 9,4 miliarde de doze au fost injectate la nivel global, mai mult de 85% dintre africani nu au primit încă nicio doză.

Totuşi, potrivit experţilor în sănătate publică, posibilitatea ca virusul să circule necontrolat în anumite zone creşte riscul apariţiei unor noi variante, mai contagioase.

Jumătate din cele 194 de state membre ale OMS au ratat deja ţinta de vaccinare de 40% până la sfârşitul anului 2021, iar directorul OMS a cerut eforturi sporite pentru a ajunge la 70% de persoane vaccinate la jumătatea anului 2022.

Dorinţa ţărilor bogate de a injecta doze de rapel ca răspuns la răspândirea variantei Omicron riscă să submineze acest al doilea obiectiv.

Citește și : Lituania nu va prelungi starea de urgenţă; Afluxul de migranţi dinspre Belarus s-a oprit

“Nu putem lăsa Omicron şi cererea în creştere pentru dozele de rapel să submineze progresele pe care le-am făcut”, a scris Berkley pe Twitter.

“Dacă lumea se uneşte pentru a permite adulţilor din ţările cu venituri mici să fie protejaţi la acelaşi nivel ca cei din ţările cu venituri mari, între 940.000 şi 1,27 milioane de decese ar putea fi evitate anul viitor”, a spus el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.