Medici şi politicieni francezi consideră că procesul de vaccinare se desfăşoară prea lent

Publicat:

Politicieni şi medici francezi, printre care celebrul genetician Axel Kahn, şi-au exprimat miercuri regretul cu privire la campania de vaccinare ce se derulează deja Franţa şi pe care o consideră “excesiv de prudentă” sau pur şi simplu mult prea lentă prin comparaţie cu campaniile similare din alte ţări europene, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Germania a vaccinat deja peste 42.000 de persoane, Regatul Unit a ajuns la 900.000 de vaccinări iar în Franţa s-au înregistrat mai puţin de 200! După măşti, teste şi izolare, un nou eşec ar fi teribil”, a susţinut senatorul Bruno Retailleau (dreapta) într-un mesaj postat pe Twitter prin care solicită guvernului “să publice calendarul de vaccinare al caselor de bătrâni pentru fiecare departament în parte”.


Citește și : Preşedintele Algeriei s-a întors acasă după ce a fost tratat de COVID în Germania

Strategia prudentă a guvernului “nu este adaptată la o situaţie care este foarte periculoasă”, a subliniat într-o alocuţiune la radio Europe 1 Axel Kahn, preşedintele Ligii Naţionale franceze împotriva Cancerului, chiar dacă, a adăugat el, între 30% şi 35% dintre francezi sunt “vaccino-sceptici”.

Axel Kahn a lansat un apel pentru strategii care să ţintească “persoanele teribil de ezitante”.

“Cu siguranţă că trebuie să le aducem adevărul şi transparenţa, însă în egală măsură şi entuziasmul”, a adăugat cercetătorul care a reproşat executivului francez că “înaintează cu paşi prea mici”.

Cu această atitudine, “de fapt îi vom convinge că, dacă lucrurile merg atât de lent, este pentru că nici noi nu suntem siguri (ce facem) şi că ar putea exista un pericol”, a observat el.

“Trebuie să protejăm poporul francez şi persoanele fragile. Iar vaccinarea îngrijitorilor trebuie să fie prioritară”, a adăugat geneticianul care a susţinut că este hotărât să se vaccineze la rândul său, “cât mai repede cu putinţă”.

Pe canalul CNEWS, profesorul Philippe Juvin, şeful Departamentului de primiri urgenţe de la spitalul Georges Pompidou, a subliniat că Franţa “nu dispune de o strategie vaccinală”. “În ceea ce mă priveşte, mi-ar plăcea să mă vaccinez pentru a da un exemplu şi pentru a le spune oamenilor: nu murim de la vaccin ci de la Covid, iar atunci când nu murim facem forme grave care sunt foarte invalidante”.

Citește și : America Latină şi Caraibele, a doua regiune din lume care înregistrează 500.000 de morţi

Conform unui sondaj Ipsos Global Advisor/Forumul Economic Mondial, publicat marţi, Franţa este “campioana lumii” la refuzul vaccinărilor: doar 4 din 10 francezi acceptă să facă vaccinul anti-covid.

În primele trei zile ale campaniei de vaccinare lansată duminică în Europa, mai puţin de 100 de persoane au fost vaccinate în Franţa, în timp ce obiectivul este ca până la sfârşitul lui februarie numărul celor vaccinaţi să ajungă la 1 milion.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.