X

Medicii de la terapie intensivă din Germania cer un lockdown sever pentru două săptămâni

Medicii de la secţiile de terapie intensivă din Germania au atras atenţia că singura soluţie pentru a se evita supraaglomerarea spitalelor pe fondul celui de-al treilea val de infectări cu coronavirus este un lockdown sever de două săptămâni, relatează DPA, potrivit agerpres.

Este nevoie de o combinaţie de lockdown strict, vaccinări şi testări pentru “a preveni suprapopularea unităţilor de terapie intensivă”, a declarat şeful Asociaţiei interdisciplinare germane pentru terapie intensivă şi medicină de urgenţă, Christian Karagiannidis, citat de cotidianul Rheinischen Post.

Citește și : Carantină OBLIGATORIE la hotel pentru toţi cei care ajung în Irlanda din ‘ţările roşii’

El le-a cerut politicienilor să oprească măsurile plănuite de relaxare, din cauza creşterii rapide a numărului de cazuri. “Le cer politicienilor să nu îi abandoneze pe angajaţii din spitale”, a adăugat Karagiannidis.

Institutul Robert Koch (RKI) pentru controlul bolilor a raportat sâmbătă cea mai ridicată rată de incidenţă pe şapte zile la 100.000 de locuitori de la mijlocul lui ianuarie, 124,9. Cu o zi în urmă aceasta era de 119,1.

Confuzia din strategia Berlinului de combatere a pandemiei a dus la neînţelegeri între premierii celor 16 landuri din Germania. Unii refuză să accepte planul de a reveni la restricţii mai dure în zonele unde rata infectărilor rămâne relativ scăzută.

Citește și : O singură doză din vaccinul Pfizer oferă un răspuns imun puternic împotriva COVID-19

Cu toate acestea, conform unui sondaj recent, procentul persoanelor care sunt în favoarea înăspririi restricţiilor este peste cel al persoanelor care vor o relaxare. Un sondaj realizat de postul de televiziune ZDF relevă că 36% susţin o înăsprire a măsurilor, în timp ce 31% sunt în favoarea menţinerii actualelor restricţii.

Numai un sfert dintre participanţii la sondaj au spus că vor o relaxare a măsurilor.

Tags: Christian Karagiannidisgermanialockdownterapie intensivă
Categorii: Diaspora