Medicii indieni folosesc pelerine de ploaie şi căşti de motocicletă pentru a se feri de coronavirus

Publicat:

Penuria de echipamente medicale de protecţie din India îi obligă pe unii medici să folosească pelerine de ploaie şi căşti de motocicletă în lupta contra coronavirusului, evidenţiind starea precară a sistemului public de sănătate înainte de preconizata creştere a numărului de cazuri de COVID-19 din această ţară, relatează marţi Reuters, potrivit agerpres.

Guvernul premierului Narendra Modi a anunţat luni că India încerca să procure cantităţi mari de echipamente individuale de protecţie (PPE), produse în ţară dar şi în Coreea de Sud şi China, pentru a compensa acest deficit.


Citește și: SUA instalează baterii Patriot în Irak

Însă, unii medici aflaţi în prima linie a luptei contra noului coronavirus, care a infectat până în prezent 1.251 de persoane din India şi a ucis 32, au declarat Reuters că din cauza lipsei de echipamente corespunzătoare se tem că ar putea deveni purtători ai virusului.

Conform unei estimări, peste 100.000 de persoane s-ar putea infecta până la jumătatea lunii mai, punând presiune asupra medicilor insuficienţi şi a sistemului sanitar subfinanţat al Indiei.

În oraşul estic Kolkata, medicii rezidenţi din principala instituţie de tratament pentru coronavirus – Spitalul de Boli Infecţioase Beleghata – au primit săptămâna trecută pelerine de ploaie din plastic pentru a examina pacienţii, potrivit mărturiilor a doi medici şi a fotografiilor analizate de Reuters. “Nu vom lucra cu preţul vieţii noastre”, a spus unul dintre medicii care au refuzat să îşi dezvăluie numele de teama represaliilor din partea autorităţilor.

Managerul spitalului, doctor Asis Manna, a refuzat să comenteze pe marginea acestui subiect, notează Reuters.

În statul nordic Haryana, din apropiere de New Delhi, doctor Sandeep Garg de la Spitalul ESI a declarat că a folosit o cască de motocicletă pentru că nu avea mască N95, care oferă o protecţie semnificativă contra virusului. “Mi-am pus o cască – cu o vizieră în faţă, aşa că îmi acoperă faţa – care adaugă un strat suplimentar peste masca chirurgicală”, a spus Garg.

Ministerul Sănătăţii din India nu a răspuns imediat solicitării Reuters de a comenta.

Situaţia grea a medicilor în timpul pandemiei a scos în evidenţă sistemul public de sănătate public ruinat şi supraîncărcat, care a fost timp de mulţi ani privat de fonduri şi o revizuire generală, notează Reuters. India cheltuieşte aproximativ 1,3% din PIB pentru sistemul public de sănătate, printre cele mai scăzute procente din lume.

Citește și: Vicarul Romei este INFECTAT cu coronavirus

“Trăim cu speranţă, nu ne putem salva dacă ne bazăm pe sistemul medical”, a declarat un oficial din cadrul guvernului federal din New Delhi, care a refuzat să îşi dezvăluie numele în contextul situaţiei sensibile.

Într-un spital de stat din oraşul Rohtak din Haryana, mai mulţi medici rezidenţi au refuzat să trateze pacienţi dacă nu primesc echipamente de protecţie adecvate. De asemenea, ei au înfiinţat un fond COVID-19 informal, la care fiecare medic a contribuit cu 1.000 de rupii (13,27 dolari americani) pentru achiziţia măştilor şi a altor echipamente de protecţie, după cum a declarat unul dintre medicil. “Toată lumea e speriată”, a spus medicul. “Nimeni nu vrea să lucreze fără protecţie”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Reducerea consumului de carne procesată ar putea avea beneficii semnificative pentru sănătate

Reducerea consumului de carne procesată ar putea avea beneficii semnificative pentru sănătate Reducerea consumului de carne procesată cu aproximativ o treime ar putea preveni peste...

Cum a distrus Generația Z flirtul. Mesajele pe rețelele de socializare, noua metodă de ‘agățat’

Cum a distrus Generația Z flirtul. Mesajele pe rețelele de socializare, noua metodă de 'agățat' Nici flirtul nu mai este ce era cândva. În era...

Dorin Recean,întrevedere cu Stella Kyriakides, comisara europeană pentru sănătate și siguranță alimentară

Dorin Recean,întrevedere cu Stella Kyriakides, comisara europeană pentru sănătate și siguranță alimentară Cooperarea moldo-comunitară în vederea consolidării sistemului național de sănătate, precum și evoluțiile pe...

Maia Sandu, întrevedere cu comisara europeană pentru sănătate și siguranță alimentară

Maia Sandu, întrevedere cu comisara europeană pentru sănătate și siguranță alimentară Președinta Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu Stella Kyriakides, comisara europeană pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.