Medicii japonezi se pronunţă împotriva organizării Jocurilor Olimpice în această vară

Publicat:

Spitalele din Osaka, cel de-al doilea oraş ca mărime din Japonia, sunt copleşite de un puternic val de noi infecţii cu coronavirus şi rămân fără paturi şi ventilatoare, iar medicii epuizaţi avertizează cu privire la “colapsul sistemului” şi se pronunţă împotriva organizării Jocurilor Olimpice în această vară, transmite luni Reuters, potrivit agerpres

Regiunea vestică a Japoniei, unde trăiesc aproximativ 9 milioane de oameni, se confruntă cu greul celui de-al patrulea val pandemic, responsabil de o treime din totalul mortalităţii puse pe seama COVID-19 în luna mai, deşi reprezintă doar 7% din populaţia arhipelagului nipon.


Citește și : Un fost militar din Royal Navy conducea o reţea de traficanţi de droguri în Spania

Viteza cu care sistemul de sănătate din Osaka a fost copleşit atrage atenţia asupra dificultăţilor privind organizarea unui eveniment sportiv global peste două luni, în special în condiţiile în care doar aproximativ jumătate din personalul medical nipon este vaccinat complet.

“Simplu spus, acesta este colapsul sistemului medical”, a declarat Yuji Tohda, director al Spitalului Universitar Kindai din Osaka.

“Varianta britanică, foarte infecţioasă, a condus la această creştere explozivă a numărului de pacienţi”, a adăugat el.

Japonia a reuşit să evite numărul mare de infecţii raportate de alte ţări, dar cel de-al patrulea val pandemic a lovit puternic prefectura Osaka, înregistrându-se 3.849 de noi teste pozitive până joi, în cursul săptămânii trecute – o creştere de peste cinci ori faţă de perioada din urmă cu trei luni, conform Reuters.

Doar 14% dintre cei 13.770 de pacienţi COVID-19 din prefectura Osaka au fost spitalizaţi, majoritatea trebuind să se descurce pe cont propriu. Pentru comparaţie, rata de spitalizare din Tokyo este de 37%.

Un comitet de consiliere al Guvernului nipon consideră că ratele de spitalizare mai mici de 25% reprezintă un argument pentru a lua în discuţie impunerea stării de urgenţă.

Până joi, 96% dintre cele 348 de paturi de spital rezervate de autorităţile din Osaka pentru cazuri grave de infecţii virale erau ocupate. Din martie şi până în prezent, 17 persoane nespitalizate au murit de COVID-19 în prefectura Osaka, conform autorităţilor locale.

Această variantă îi poate îmbolnăvi grav, foarte rapid, chiar şi pe tineri, iar odată puternic afectaţi, pacienţilor le este greu să se refacă, susţine Toshiaki Minami, director al Osaka Medical and Pharmaceutical University Hospital (OMPUH).

“Cred că până acum mulţi tineri s-au simţit invincibili. Dar acum lucrurile nu mai stau aşa. Toată lumea este expusă aceloraşi riscuri”, a declarat el, citat de Reuters.

Minami a precizat că un furnizor i-a comunicat recent că stocurile de propofol, un medicament important folosit pentru sedarea pacienţilor intubaţi, sunt pe terminate, în timp ce Spitalului Universitar Kindai are nevoie de mai multe ventilatoare pentru pacienţii COVID-19 grav bolnavi.

Îngrijirea pacienţilor în stare critică şi riscul crescut de infectare a afectat în mod serios personalul medical care se apropie de epuizare, susţine Satsuki Nakayama, şefa asistentelor de la OMPUH.

Citește și : Şeful diplomaţiei americane face un tur de forţă în Orientul Mijlociu

În acest context, profesioniştii din domeniul medicinei care se confruntă cu valul pandemic de la Osaka, avertizează împotriva organizării Jocurilor Olimpice, competiţie ce ar urma să se desfăşoare în intervalul 23 iulie – 8 august la Tokyo.

“Olimpiada trebuie oprită pentru că deja am eşuat în încercarea de a stopa pătrunderea noilor variante din Anglia, iar următorul pas ar putea fi un flux de variante indiene”, susţine Akira Takasu, şeful Departamentului de Medicină de Urgenţă de la OMPUH, referindu-se la o variantă a noului coronavirus depistată pentru prima oară în India şi pe care Organizaţia Mondială a Sănătăţii a desemnat-o ca fiind îngrijorătoare, după ce studiile iniţiale au arătat că se răspândeşte mult mai uşor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io – Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io - Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar Jupiter ascunde...

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe Regizorul Benoit Jacquot a fost inculpat miercuri pentru violarea actriţelor Julia Roy, în 2013, şi...

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni Având în vedere faptul că pe rețelele de socializare circulă numeroase diete care promit...

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu)

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu) Infertilitatea, adică imposibilitatea de a obține o sarcină după un an de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.