Medicii maghiari cer ajutorul voluntarilor pentru secţiile COVID

Camera medicală din judeţul ungar Gyor-Sopron (nord-vest) a apelat luni la voluntari să se alăture personalului din spital care se ocupă de tratarea pacienţilor cu coronavirus. Medicii au declarat că secţiile de COVID-19 sunt suprasolicitate, iar presiunea va continua în următoarele săptămâni, informează Reuters, potrivit agerpres.

În ciuda faptului că Ungaria, puternic afectată de al treilea val al pandemiei, se află în topul ţărilor din Uniunea Europeană privind ratele mari de vaccinare ca procent din populaţie, infecţiile sunt în creştere în această ţară, prima membră a UE care a achiziţionat şi a utilizat vaccinuri chinezeşti sau ruseşti, după ce furnizorii occidentali au întârziat livrarea dozelor.

Citește și: ATAC ARMAT într-un magazin din SUA (VIDEO)! 10 oameni au fost uciși!

Apelul din Gyor-Sopron a intervenit în momentul în care Ungaria a raportat un număr record de pacienţi internaţi, 11.276 dintre care 1.340 conectaţi la ventilatoare.

“Departamentele COVID-19 din aproape toate spitalele sunt copleşite. Avem un deficit de asistenţi medicali, iar cei existenţi sunt din ce în ce mai epuizaţi”, spune Laszlo Szjjarto, preşedintele Camerei Medicale din Gyor-Sopron.

El i-a încurajat pe voluntari să se înscrie la cursuri rapide de instruire (3 până la 4 ore) pentru a se alătura personalului din spital şi a ajuta la monitorizarea şi îngrijirea pacienţilor COVID.

Citește și: Partidele de stânga au format noul guvern în Kosovo

Al treilea val al pandemiei reprezintă o mare provocare pentru premierul Viktor Orban, care îşi propune să imunizeze cât mai multe persoane posibil în cel mai scurt timp pentru a putea repune pe picioare economia. Viktor Orban spune că există suficiente paturi pentru pacienţii cu COVID, însă nu sunt suficienţi medici şi asistente.

Până în prezent au fost vaccinate aproximativ 1,6 milioane de persoane, iar Orban a anunţat că relaxarea restricţiilor ar putea începe treptat când acest număr ajunge la 2,5 milioane, adică un sfert din populaţie.

Tags: budapestacoronaviruscovid-19Gyor-SopronmediciUngariaViktor Orbanvoluntari
Categorii: Externe