Medvedev: Arestarea lui Putin ar echivala cu o declaraţie de război!

Publicat:

O eventuală arestare a preşedintelui Federaţiei Ruse în străinătate în baza mandatului emis de Curtea Penală Internaţională (CPI) ar echivala cu o declaraţie de război împotriva Rusiei, un casus belli, a avertizat joi vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, fost preşedinte rus (între 2008 şi 2012), informează EFE şi TASS, potrivit agerpres.

“Este o situaţie care nu se va întâmpla niciodată, dar haideţi să ne imaginăm pentru o clipă că aşa ceva se poate întâmpla”, a declarat Medvedev într-un interviu acordat mai multor instituţii media ruse, între care agenţia de stat TASS şi reţeaua de socializare VKontakte (echivalentul rus al Facebook).


Citeşte şi: Dacă Rusia va cuceri Ucraina, China va câștiga – Black News

“Să zicem că şeful în exerciţiu al unui stat dotat cu arme nucleare călătoreşte, bunăoară, în Germania şi este arestat. Ce este asta? Este o declaraţie de război împotriva Federaţiei Ruse!”, a exclamat Medvedev.

În acest caz, “toate echipamentele de război ruseşti vor zbura în direcţia Bundestagului, Cancelariei şi a altor instituţii germane”, a avertizat el.

Ministrul justiţiei german, liberalul Marco Buschmann, a salutat săptămâna trecută decizia CPI de a emite un mandat de arestare pe numele lui Putin ca presupus responsabil pentru deportarea copiilor ucraineni.

Buschmann a mai declarat că Berlinul va trebui să se conformeze acestui ordin dacă Putin va pune piciorul pe teritoriul german.

Comentând această afirmaţie, Medvedev a spus: “Înţelege el că acesta este un casus belli, că aceasta este o declaraţie de război?”.

Pe lângă mandatul de arestare împotriva lui Putin, Camera preliminară a CPI a emis un al doilea mandat de arestare pe numele însărcinatului prezidenţial pentru drepturile copilului din Rusia, Maria Lvova-Belova, sub aceeaşi acuzaţie.

În general, Dmitri Medvedev consideră că decizia CPI “creează un potenţial negativ enorm” pe fondul relaţiilor deja proaste ale Moscovei cu Occidentul.

‘Avem deja relaţii foarte proaste cu lumea occidentală, ei bine, probabil, mai rău de atât nu au fost niciodată în istorie. Chiar şi în perioada în care (premierul britanic Winston) Churchill îşi susţinea renumitul discurs de la Fulton (1946, în care invocase Cortina de Fier între cele două blocuri) erau mai bune. Şi ei dintr-o dată iau o astfel de decizie faţă de şeful statului nostru’, a explicat vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei.

Referitor la Ucraina, Dmitri Medvedev a declarat că ‘obiectiv vorbind, Ucraina face parte din Rusia, chiar dacă din motive geopolitice şi istorice, naţiunea rusă unită a fost divizată prin graniţe artificiale’, notează TASS.

‘Să fim sinceri, Ucraina face parte din “Marea Rusie”. Dar, din motive geopolitice şi din cauza istoriei a ceea ce s-a întâmplat, am tolerat mult timp să trăim în apartamente diferite’, a afirmat fostul preşedinte rus, adăugând că nu vede nicio perspectivă de relansare a legăturilor Rusiei cu Occidentul în viitorul apropiat.

Citeşte şi: Majoritatea românilor nu este de acord cu trimiterea de arme pentru Ucraina – Black News

În acelaşi interviu, Dmitri Medvedev a afirmat că Occidentului îi displace independenţa Rusiei şi a Chinei, iar deceniile următoare nu vor fi liniştite, întrucât acesta va încerca să rupă Rusia în state mai mici şi mai slabe pe care să le poată controla.

‘Cred că mai devreme sau mai târziu, situaţia se va stabiliza, iar legăturile se vor relua, dar sper sincer că, până atunci, o parte semnificativă dintre aceşti oameni (lideri occidentali) se vor fi pensionat, iar unii vor fi murit’, a afirmat Medvedev, citat de Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pentru că a îndrăznit să critice Israelul, Bella Hadid a fost dată afară de Adidas

Pentru că a îndrăznit să critice Israelul, Bella Hadid a fost dată afară de Adidas Adidas a eliminat imagini cu modelul Bella Hadid cu origini...

VIDEO – Carlos Alcaraz şi-a tatuat Turnul Eiffel pe glezna stângă

VIDEO - Carlos Alcaraz şi-a tatuat Turnul Eiffel pe glezna stângă Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz va participa la Jocurile Olimpice de la Paris...

Neymar îi urează bun venit bebelușului nr. 3 la mai puțin de 9 luni după despărțirea de Biancardi

Neymar îi urează bun venit bebelușului nr. 3 la mai puțin de 9 luni după despărțirea de Biancardi Neymar și-a salutat în privat cel de-al...

Recipiente pentru copii marca Jocurilor Olimpice, retrase de pe piață în Franța

Recipiente pentru copii marca Jocurilor Olimpice, retrase de pe piață în Franța Autoritățile franceze recheamă recipiente de apă pentru copii marca Jocurilor Olimpice, deoarece conțin...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.