Medvedev: ‘Avem acum mâinile libere pentru a distruge cablurile de comunicaţii ale inamicilor’

Publicat:

Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, un aliat apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, a declarat miercuri că nu mai există “limite morale” care să împiedice Moscova să distrugă cablurile de comunicaţii subacvatice ale inamicilor săi, dat fiind ceea ce el a calificat drept complicitatea occidentală în exploziile de la gazoductul Nord Stream pe sub Marea Baltică, relatează Reuters, potrivit agerpres.

O scădere bruscă de presiune în ambele conducte a fost înregistrată în 26 septembrie trecut, iar seismologii au detectat explozii, ceea ce a dat naştere la un val de speculaţii despre sabotarea unuia dintre cele mai importante coridoare energetice ale Rusiei.


Citeşte şi: Comisia de la Veneţia recomandă Ucrainei să revadă o serie de dispoziţii din noua lege a minorităţilor naţionale – Black News

Încă nu este clar ce s-a întâmplat exact, guvernele occidentale negând orice implicare în incident. Unii oficiali americani şi europeni au sugerat iniţial că Rusia ar fi de vină pentru aruncarea în aer a propriei sale conducte, o interpretare respinsă ca “idioată” de către preşedintele Vladimir Putin.

În ultimele luni, o serie de ziare americane, între care The Washington Post, The New York Times şi The Wall Street Journal au relatat că Agenţia Centrală de Informaţii a SUA (CIA) ştia de un complot ucrainean de a ataca gazoductele Nord Stream. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a negat că Ucraina s-ar afla în spatele exploziilor.

“Dacă pornim de la complicitatea dovedită a ţărilor occidentale în aruncarea în aer a Nord Stream, atunci nu mai avem constrângeri – nici măcar morale – care să ne împiedice să distrugem comunicaţiile prin cablu ale duşmanilor noştri de pe fundul oceanului”, a declarat Medvedev, fost preşedinte al Rusiei între 2008 şi 2012, pe contul său de Telegram.

Citeşte şi: Moartea lui Berlusconi: iată de ce vor fi funeralii de stat și doliu național și ce prevede ceremonia – Black News

Cablurile subacvatice, care traversează oceanele lumii, au devenit arterele comunicaţiilor globale. Importanţa lor a făcut ca acestea să fie în centrul unei concurenţe geopolitice în creştere între China şi Rusia, pe de o parte, şi SUA şi aliaţii lor occidentali, pe de altă parte.

Rusia a declarat în repetate rânduri că Occidentul – şi în special SUA şi Marea Britanie – se află în spatele exploziilor de la Nord Stream, cerând o anchetă internaţională cu privire la avarierea celor două conducte Nord Stream, un proiect conceput de Kremlin pentru a ocoli Ucraina în exportul său de gaze pe sub Marea Baltică direct în Europa de Vest.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce părere aveau Hitler și comandanții germani despre români: ‘Cu românii nu se poate face nimic’

Ce părere aveau Hitler și comandanții germani despre români: 'Cu românii nu se poate face nimic' Adolf Hitler, cunoscutul dictator german, considera armata română aproape...

VIDEO – ‘Supacell’, serialul pe care mulți l-au văzut într-o singură noapte. Face furori pe Netflix

VIDEO - 'Supacell', serialul pe care mulți l-au văzut într-o singură noapte. Face furori pe Netflix „Supacell”, noul serial britanic pe Netflix, a captat rapid...

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria ‘cel mai bun lungmetraj internaţional’

Oscar: Franţa îşi modifică procedura de selecţie la categoria 'cel mai bun lungmetraj internaţional' Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) din Franţa a decis să modifice...

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa Epic Games, producătorul jocului video ”Fortnite”, a declarat vineri că Apple...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.