Medvedev: Premierul Japoniei a ‘trădat memoria’ victimelor de la Hiroshima-Nagasaki şi ar trebui ‘să-şi facă harakiri’

Publicat:

Prim-ministrul Japoniei, Fumio Kishida, “a trădat memoria sutelor de mii de victime ale bombardamentelor americane asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki” şi din acest motiv “ar trebuie să-şi facă harakiri”, a declarat fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, informează sâmbătă Reuters şi TASS, potrivit agerpres.

Pe canalul său de pe Telegram, Medvedev a calificat drept “o ruşine monstruoasă” declaraţia comună făcută cu o zi înainte de Kishida şi preşedintele american Joe Biden, conform căreia orice posibilă utilizare de către Rusia a unei arme nucleare în Ucraina “va constitui un act ostil împotriva întregii umanităţi, act ce nu va avea nicio justificare”.


Citește și : Un nou videoclip arată o explozie puternică la o clădire care pare ocupată de trupele ruse din Soledar – CNN

Medvedev a declarat că nici măcar nu va comenta “paranoia privind planurile nucleare ale statului” rus.

“Şeful guvernului nipon, într-un înjositor extaz de vasal, spune minciuni despre Rusia, trădând amintea sutelor de mii de japonezi care au ars în rugul nuclear la Hiroshima şi Nagasaki. Kishida nu dă doi bani pe faptul că singura ţară care a făcut uz de armă nucleară au fost SUA. Iar singura victimă a fost propria lui patrie”, a afirmat Dmitri Medvedev.

În opinia fostului preşedinte rus, prim-ministrul Japoniei “ar fi trebuit să-i amintească despre acest lucru preşedintelui SUA şi să ceară scuze”. “Dar nu, Kishida este doar un lacheu al americanilor. Iar slugile nu pot avea curaj. Nu ne rămâne decât să ne pară rău pentru japonezi”, a adăugat Medvedev.

Oficialul rus a descris în acest context metoda prin care premierul nipon ar putea “să spele această ruşine”, dar şi-a exprimat convingerea că “această generaţie de vasali japonezi nu au noţiunea demnităţii”.

Agenţia rusă TASS nu numeşte metoda la care s-a referit Medvedev, însă Reuters precizează că Medvedev s-a referit la seppuku sau harakiri, mod de sinucidere prin spintecarea pântecelui cu pumnalul sau cu sabia, practicat mai ales de samuraii japonezi.

Vineri, preşedintele Joe Biden l-a întâmpinat pe prim-ministrul japonez Fumio Kishida la Casa Albă, salutând puterea alianţei lor şi rolul sporit pe care Japonia intenţionează să îl joace în menţinerea stabilităţii în regiunea Asia-Pacific. Pe agenda discuţiilor cu liderul de la Casa Albă s-au aflat şi alte subiecte, precum războiul din Ucraina, consolidarea relaţiei bilaterale şi probleme legate de economie şi tehnologie.

Citește și : Oficial rus: Belarusul ar putea intra în conflictul din Ucraina, dacă Kievul decide să ‘invadeze’ oricare dintre cele două ţări

Dmitri Medvedev, care obişnuia să se prezinte ca un modernizator liberal în perioada în care a exercitat mandatul de preşedinte al Federaţiei Ruse (2008 – 2012), este în prezent unul din cei mai fervenţi susţinători ai războiului din Ucraina. El denunţă în mod regulat Occidentul, pe care îl acuză că vrea să divizeze Rusia în beneficiul Ucrainei.

Medvedev a făcut cu regularitate în ultimele luni declaraţii agresive la adresa Occidentului şi a Ucrainei. El a atenţionat de mai multe ori că toate armele din arsenalul Moscovei, inclusiv armele nucleare strategice, ar putea fi folosite pentru a apăra teritoriile încorporate de Rusia de la Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.