Medvedev : Rusia aşteaptă “garanţii” de la UE cu privire la proiectul gazoductului TurkStream

Publicat:

Prim-ministrul rus Dmitri Medvedev a subliniat luni la Sofia că Moscova aşteaptă “garanţii” de la Uniunea Europeană înainte de a lua în considerare un traseu viitor spre vest al gazoductului TurkStream destinat să lege Rusia de Turcia prin Marea Neagră, informează France Presse, potrivit Agerpres.

“Putem discuta următoarele etape numai după obţinerea unor garanţii fiabile (…) ale Comisiei Europene că proiectul nu va fi anulat şi nu vor exista obstacole” în realizarea sa, a declarat el într-o conferinţă de presă alături de omologul său bulgar, Boiko Borisov.


Citește și : Juan Guaido a revenit în Venezuela (VIDEO)

Destinat să transporte circa 31,1 miliarde metri cubi de gaz rusesc pe an, acest gazoduct de asemenea numit “Turkish Stream” este în curs de terminare şi deschiderea vanelor este prevăzută pentru sfârşitul anului.

Dar chestiunea unei prelungiri spre vest – un traseu pentru care Bulgaria şi Grecia sunt în competiţie – rămâne deschisă, în timp ce Moscova nu-şi ascunde neîncrederea după eşecul proiectului South Stream la sfârşitul anului 2014.

Cu o capacitate de două ori mai mare decât TurkStream, acest gazoduct urma să facă legătura între Rusia şi Bulgaria, ocolind Ucraina. El a fost abandonat din cauza opoziţiei Bruxellesului, pe fondul conflictului ruso-ucrainean.

“Trebuie să ne amintim experienţa neplăcută de acum câţiva ani şi să nu o mai vedem reînnoită, experienţa South Stream”, a subliniat Medvedev.

Borisov, cu toate acestea, a dat asigurări că TurkStream nu provoacă opoziţie şi a anunţat că ţara sa a lansat deja licitaţia pentru construcţia unei conducte de 484 de km de la graniţa turcă până la Serbia în valoare de 1,4 miliarde de euro.

Citește și : Stoltenberg cere Rusiei să revină la conformarea faţă de Tratatul INF

“Decizia noastră a fost coordonată cu Uniunea Europeană”, a subliniat el, menţionând că în Marea Baltică, proiectele similare “North Stream 1 şi 2 progresează”.

Sofia speră să tranziteze prin conductă între “15 şi 16 miliarde m3” de gaz rusesc pe an, un volum ce ar trebui să compenseze oprirea livrărilor actuale către Turcia prin Ucraina şi Bulgaria.

Comisia Europeană cere respectarea strictă a regulilor UE, mai ales accesul la gazoducte pentru terţe părţi, o condiţie ce va fi îndeplinită potrivit promotorilor proiectului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.