Mega-procese în Nigeria împotriva grupării teroriste Boko Haram. Mii de presupuși teroriști aduși în fața instanțelor

Publicat:

Autorităţile nigeriene au demarat luni primele procese ample ale unor presupuşi membri ai grupării jihadiste Boko Haram, ministerul Justiţiei promiţând că nu îi va “persecuta” pe cei peste 2.000 de acuzaţi ce vor fi judecaţi cu uşile închise, transmite AFP. 

Inculpaţii au fost toţi arestaţi şi încarceraţi după începerea insurecţiei islamiste, în 2009, care s-a soldat cu 20.000 de morţi şi 2,6 milioane de strămutaţi în nord-estul ţării.


Potrivit ministerului Justiţiei, primii judecaţi vor fi cei 1.670 de deţinuţi de la baza militară Kainji (centru, statul Niger), urmate de procesele altor 651 persoane, la cazarma Giwa, din Maiduguri (nord-est, statul Borno).

“Suntem aici pentru a ne asigura că nimeni nu este persecutat”, a precizat judecătoarea Binta Nyako, de la Înalta curte federală din Abuja, care a apreciat că ministerul de resort ar fi trebuit să invite Comisia naţională pentru drepturile omului pentru a asista la şedinţele de judecată. “Sper să o facă în cazul celor mai importante”, a adăugat ea.

Ministerul Justiţiei a asigurat într-un comunicat că procesele vor fi corecte şi că acuzaţii vor fi “cercetaţi, şi nu persecutaţi”.

Niciun detaliu nu a fost dat despre acuzaţii al căror proces a început luni.

În opt ani de conflict, doar 13 persoane au fost judecate şi nouă condamnate pentru legături cu Boko Haram, conform cifrelor oficiale citate de AFP.

Dar mii de persoane arestate sunt deţinute de mai mulţi ani fără a avea acces la un avocat sau a fi compărut în faţa unui judecător.

Armata nigeriană a fost de asemenea acuzată, de organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului, de numeroase arestări arbitrare şi execuţii sumare în contextul unor anchete superficiale sau chiar inexistente cu privire la suspecţi ai Boko Haram.

Transparenţa proceselor ridică totodată semne de întrebare, ca urmare a interdicţiei impuse presei de a asista la şedinţe, deşi guvernul afirmă că va permite prezenţa observatorilor internaţionali.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Temperaturi de foc în Moldova. Astăzi intră în vigoare codul galben de caniculă

Temperaturi de foc în Moldova. Astăzi intră în vigoare codul galben de caniculă Astăzi, 7 iulie, intră în vigoare Codul galben de caniculă emis de...

Tragedie la scăldat. Un bărbat s-a înecat într-un lac din Mileștii Mici

Tragedie la scăldat. Un bărbat s-a înecat într-un lac din Mileștii Mici Un bărbat de 53 de ani și-a pierdut viața în timpul scăldatului într-un...

Cahul Football Fest: Meciurile EURO 2024 vor fi transmise live în Piața Independenței

Cahul Football Fest: Meciurile EURO 2024 vor fi transmise live în Piața Independenței Fani ai fotbalului, pregătiți-vă! În perioada 9-14 iulie, Piața Independenței din Cahul...

Ucraina nu poate să oprească avansarea trupelor ruse. Zelenski dă vina pe Occident

Ucraina nu poate să oprească avansarea trupelor ruse. Zelenski dă vina pe Occident În ciuda înțelegerilor de securitate și ale pachetelor de ajutor militar promise...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.