Mega-scandal de corupţie în Honduras: Un ministru şi trei deputaţi au fost închişi

Publicat:

Trei deputaţi şi un membru al guvernului din Honduras au fost trimişi în detenţie, în aşteptarea unui amplu proces de corupţie în care aproape 40 de persoane sunt acuzate că au contribuit la deturnarea a aproape 12 milioane de dolari din banii contribuabililor către campanii politice, relatează marţi Reuters şi EFE, potrivit agerpres.

Aceste fonduri ar fi fost folosite între altele în campania preşedintelui Juan Orlando Hernandez din 2013 şi la achitarea datoriilor Partidului Liberal, de opoziţie, potrivit unei anchete realizate de misiunea anticorupţie a Organizaţiei Statelor Americane şi procurori din statul latino-american.


Vezi şi: Incendiile de vegetaţie fac victime în Grecia. Cel puţin 50 de oameni au murit

Sâmbătă, un judecător a emis mandate de arestare împotriva a 37 de persoane asociate cu acest scandal, cunoscut ca “Pandora”. Banii deturnaţi ar fi provenit din proiecte în agricultură. Cei trei deputaţi şi ministrul adjunct fac parte dintr-un grup de 19 persoane acuzate de spălare de bani şi plasate luni în arest preventiv la ordinele judecătoarei Lidia Alvarez. În scandal era implicat şi fostul ministru de finanţe William Chong Wong, care a decedat însă la 17 iunie în urma unui cancer.

Biroul preşedintelui Hernandez nu a răspuns pentru moment la solicitarea de comentarii a Reuters, în timp ce unul din avocaţii apărării a afirmat că acuzaţiile sunt nefondate.

Citeşte şi: Hackerii ruşi au spart reţelele americane de electricitate (WSJ)

Ancheta a indicat că fondurile ar fi fost deviate prin intermediul unei fundaţii şi al unei organizaţii nonprofit spre conturile unor candidaţi la Congres (legislativ), primării şi lideri atât din Partidul Naţional, de guvernământ, şi din Partidul Liberal, de opoziţie.

Conservatorul Juan Orlando Hernandez a fost reales preşedinte anul trecut în urma unui vot controversat, urmat de proteste soldate cu cel puţin 20 de morţi, menţionează Reuters. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Recomandări MAE România pentru trecerea frontierelor bulgare. Plata taxei de pod, vignetă, starea drumurilor

Recomandări MAE România pentru trecerea frontierelor bulgare. Plata taxei de pod, vignetă, starea drumurilor Este sezonul vacanțelor, iar de multe ori drumul nostru către relaxare...

 Palestina se prezintă la Jocurile Olimpice de la Paris cu opt sportivi şi cu Gaza în suflet

 Palestina se prezintă la Jocurile Olimpice de la Paris cu opt sportivi şi cu Gaza în suflet Opt sportivi palestinieni vor participa la Jocurile Olimpice...

Un adolescent a murit sub ochii amicului său. după ce a căzut de pe cal, la Orhei

Moartea a venit la galop. Un adolescent a murit sub ochii amicului său. după ce a căzut de pe cal, la Orhei Un adolescent a...

Peste opt milioane de computere au fost afectate de blocajul cibernetic CrowdStrike la nivel mondial

Peste opt milioane de computere au fost afectate de blocajul cibernetic CrowdStrike la nivel mondial Microsoft a declarat că estimează că 8,5 milioane de computere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.