Mega-scandal de corupţie în Peru. Sistemul judiciar a fost flagelat masiv

Poliţia peruană a arestat 11 persoane în raiduri legate de un uriaş scandal de corupţie implicând sistemul judiciar al ţării şi care a provocat furie la scară largă, a anunţat Ministerul de Interne duminică, citat luni de dpa, potrivit agerpres.

Printre cei arestaţi în aceste raiduri la care au participat 400 de poliţişti se numără avocaţi, oameni de afaceri şi birocraţi de rang înalt, potrivit ministerului.

Vezi şi: Tragedie aviatică în China. Un elicopter s-a prăbuşit la periferia Beijingului – VIDEO

Presupusul şef al reţelei este un fost înalt judecător, Walter Rios, arestat acum câteva săptămâni şi acuzat că dădea pedepse mai mici infractorilor în schimbul banilor şi altor favoruri.

Sâmbătă, preşedintele Martin Vizcarra a anunţat un referendum asupra reformelor politice şi juridice în urma scandalului, izbucnit acum patru săptămâni când presa locală a publicat înregistrări audio în care judecători şi alţii puteau fi auziţi coordonând luarea de mită.

Citeşte şi: Un tren întreg a fost evacuat în Germania. Călătorii au găsit o substanţă necunoscută

Reformele vor include interzicerea realegerii imediate a parlamentarilor, revenirea la un sistem cu două camere şi schimbări în procesul de numire a judecătorilor şi procurorilor.

Tags: coruptiejudecatorMartin VizcarraPeruWalter Rios
Categorii: Știrile zilei