X

Melania Trump, onorată să bea ceaiul cu regina Elisabeta a II-a

Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, a declarat sâmbătă că a fost o onoare să o cunoască şi să bea ceaiul cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, informează EFE, potrivit agerpres.

Într-un mesaj pe Twitter, soţia preşedintelui american Donald Trump a declarat că “i-a plăcut mult vizita şi compania” monarhului britanic, în vârstă de 92 de ani.

Citește și : Ministrul de externe german cere un mai mare respect pentru reguli şi faţă de ordinea internaţională

Elisabeta a II-a a primit vineri cuplul prezidenţial american la castelul din Windsor, la 40 de kilometri de Londra, unde Melania şi Donald Trump au participat la o defilare militară şi au băut ceai timp de aproape o oră.

Melania şi-a însoţit mesajul pe Twitter de patru fotografii de la întrevederea cu suverana britanică. În plus, Prima Doamnă a SUA a publicat alte câteva mesaje pe Twitter în care mulţumeşte Royal Hospital Chelsea şi colegiului Saint George’s Church of England, pentru primirea pe care i-au făcut-o.

Citește și : Ziua Naţională a Franţei, marcată cu o paradă militară pe Champs Elysees

Categorii: Diaspora