Şefa Guvernului italian Giorgia Meloni cataloghează duminică drept o ”greşeală” ameninţarea cu suprataxe vamale agitată de către Donald Trump împotriva a opt ţări europene – între care nu se află şi Italia – care se opun voinţei sale de a dobândi Groenlanda şi anunţă că i-a transmis punctul său de vedere, relatează AFP.
”Cred că impunerea unor noi sancţiuni, în prezent, ar fi o greşeală”, a declarart ea presei într-o vizită la Seul, potrivit stiripesurse.
Citește și: FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova
”Am vorbit despre asta cu Donald Trump, acum câteva ore, şi i-am spus ce gândesc. Am vorbit, de asemenea, cu secretarul general al NATO (Mark Rutte), care mi-a confirmat că NATO începe să lucreze în acest dosar”, a anunţat ea.
Preşedintele american Donald Trump a amennţat să impună taxe vamale de până la 25% tuturor mărfurilor exportate în Statele Unite de Danemarca, Norvegia, Suedia, Franţa, Germania, Regatul Unit, Olanda şi Finlanda.
MELONI CONTEAZĂ PE NATO ÎN PRIVINŢA GRONLANDEI
O figută a extremei drepte, Giorgia Meloni – considerată o aliatăa lui Donald Trump în Europa – a încercat, la Seul, să minimalizeze acest conflict.
”Există o problemă de înţelegere şi de comunicare” între Europa şi Statele Unite cu privire la Groenlanda, a apreciat ea.
NATO îi revine să joace un rol activ în această criză tot mai mare, consideră ea.
”NATO este instanţa în care trebuie să depunem eforturi să organizăm împreună mijloace de descurajare a oricărui amestec ostil pe un teritoriu clar strategic şi cred că faptul că NATO a început să lucreze în acest subiect este o iniţiativă bună”, a declaart presei premierul italian.
”Din punct de vedere american, mesajul venit de această parte a Atlanticului nu este clar”, a adăugat Giorgia Meloni.
”Mi se pare că riscul este ca iniţiative ale unor ţări europene să fie interpretate drept antiamericane, ceea ce nu este în mod evident intenţia lor”, a continuat ea.
Ea nu a precizat la ce se referă exact.
Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa
Franţa, Suedia, Germania, Norvegia – cărora li s-au alăturat Olanda, Finlanda, Slovenia şi Regatul Unit – au trimis săptămâna aceasta în Groenlanda personal militar într-o misiune de recunoaştere care face parte dintr-un exerciţiu danez – ”Arctic Endurance” -, organizat împreună cu aliaţi din NATO.
Donald Trump susţine că Statele Unite au nevoie de această insulă arctivă uriaşă, unteritoriu autonom danez, din motive strategice şi de securitate naţională.












