X

Membrii bosniac şi croat ai Preşedinţiei Bosniei şi Herţegovina au refuzat să-l primească pe Lavrov

Membrii bosniac şi croat ai Preşedinţiei colegiale tripartite a Bosniei şi Herţegovina au refuzat marţi să se întâlnească la Sarajevo cu şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, acuzându-l de “dispreţ” faţă de statul bosniac, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Această decizie neobişnuită relevă disensiunile crescânde dintre entitatea croato-bosniacă şi entitatea sârbă, care formează această ţară divizată, cu privire la relaţiile cu Moscova.

Citește și : David Sassoli a deschis simbolic sesiunea plenară a Parlamentului European la Strasbourg

Aflat în vizită oficială în Bosnia, Serghei Lavrov a avut iniţial o întrevedere separată, luni seara, cu membrul sârb prorus al Preşedinţiei tripartite a Bosniei şi Herţegovina, Milorad Dodik, ceea ce a provocat furia colegilor bosniac (musulman) şi croat.

Aceştia din urmă au denunţat de asemenea absenţa drapelului bosniac din timpul acestei întrevederi alături de drapelele rus şi al Republika Srpska, entitate a sârbilor din Bosnia.

“Vedem în aceasta un fel de dispreţ, chiar negare a instituţiilor Bosniei şi Herţegovina, ţara unde el (Serghei Lavrov) a sosit în vizită oficială”, a declarat croatul Zeljko Komsic în timpul unei conferinţe de presă alături de omologul său bosniac Sefik Dzaferovic.

În consecinţă, cei doi au boicotat o întrevedere prevăzută să aibă loc marţi cu ministrul rus şi la care doar reprezentantul sârb a fost prezent.

“Cu regret – pentru că această decizie nu este una uşoară – am decis să nu-l primim pe ministrul Lavrov la sediul Preşedinţiei”, a spus Komsic.

De asemenea, ei i-au reproşat ministrului de externe rus că a susţinut o rezoluţie adoptată în 2017 de Republika Srpska asupra neutralităţii sale militare în raport cu alianţele militare internaţionale.

Citește și : Austria îşi apără programul de testare anti-COVID în masă în pofida începutului greoi

Vizita ministrului rus în Bosnia şi Herţegovina coincide cu cea de-a 25 aniversare de la semnarea Acordului de pace la Dayton. Acest acord a pus capăt unui conflict intercomunitar ce s-a soldat cu circa 100.000 de morţi, dar care a consacrat separarea ţării în două entităţi unite prin instituţii centrale slabe.

Bosnia şi Herţegovina aspiră să adere la Uniunea Europeană. Entitatea croato-bosniacă doreşte de asemenea ca Bosnia şi Herţegovina să devină membră a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), deziderat căruia i se opune entitatea sârbă, tradiţional prorusă

Tags: Milorad DodikmoscovaRepublika SrpskaSarajevoSerghei Lavrov
Categorii: Diaspora