X

Un membru al familiei regale din Qatar afirmă că este reţinut în Emiratele Arabe Unite

Televiziunea Al Jazeera a difuzat, duminică, un filmuleţ cu un membru al familiei regale din Qatar, care afirmă că este reţinut împotriva voinţei sale în Emiratele Arabe Unite, relatează AFP.

“Mă tem că mi s-ar putea întâmpla ceva ce i s-ar imputa apoi Qatarului. Acum sunt la Abu Dhabi, unde am fost oaspetele şeicului Mohammed ben Zayed. Nu mai este cazul. Acum sunt reţinut împotriva voinţei mele”, a afirmat Abdallah ben Ali Al-Thani potrivit news.ro  .

El a menţionat că şeicul Mohammed este cel responsabil pentru tot ce I s-ar putea întâmpla. “Vreau să spun că poporul din Qatar este nevinovat. Şeicul Mohammed este responsabil total pentru ce mi s-ar putea întâmpla”, a subliniat Al-Thani.

Citește și : Cel puțin doi morți și zeci de răniți în urma cutremurului din Peru

La 5 iunie 2017, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Egipt au rupt relaţiile diplomatice cu Qatar, acuzând acest stat că susţine grupurile extremiste.

De atunci, mai multe tentative de mediere pentru ase remedia situaţia au eşuat.

Tags: Al-JazeeraAl-ThaniBahrainegiptEmiratele Arabe UniteMohammed ben Zayedqatar
Categorii: Sinteze