Mihail Sergheevici Gorbaciov a petrecut cinci ani lucrând la o carte. Titlul este unul melancolic, „Singur cu mine“, şi descrie cu precizie starea de spirit a fostului lider sovietic, măcinat acum de probleme de sănătate, greutate în exces şi diabet zaharat, potrivit historia.ro.
„Singur cu mine“ este cea mai personală carte de până acum a fostului reformator sovietic. Cartea este dedicată soţiei sale, Raisa Maximovna, care a decedat în septembrie 1999. Gorbaciov sugerează că nu leucemia este cea care i-a adus sfârşitul, ci perestroika sa, mâhnirea şi umilirea de care familia Gorbaciov a avut parte în Rusia după 1991.
Aristocrata Raisa Gorbaciova
Raisa Gorbaciova, fosta Primă Doamnă a Uniunii Sovietice, este prezentă peste tot în carte, dar n-a prea fost iubită de ruşi. Cei doi au fost căsătoriţi timp de 46 de ani, până când ea a murit la Spitalul Universitar Münster din Germania, la scurt timp după un transplant de măduvă osoasă. „Eram fericiţi împreună. Ea m-a ajutat să depăşesc zilele cele mai negre“, scrie Gorbaciov.
Cartea este presărată cu detalii dintre cele mai diverse. Gorbaciov descrie modul în care s-au întâlnit, cum Raisa iubea hainele frumoase şi cum ea nu a folosit ruj până la 30 de ani. Povesteşte despre cum şi-au sărbătorit nunta într-un cămin studenţesc în 1953, despre prima lor noapte împreuna la două săptămâni după nuntă şi cum Raisa a fost nevoită să avorteze la câteva luni după aceea.
Mai mult, fostul reformist sovietic vorbeşte despre accidentul vascular cerebral pe care soţia lui l-a avut la câteva zile după lovitura de stat din 1991 şi despre debutul treptat al depresiei sale. El descrie şi lupta Raisei cu moartea şi ultimele zile petrecute împreuna la Münster.
Raisa Gorbaciova nu a fost prima soţie a fostului lider de la Kremlin, dar, cu siguranţă, a fost o forţă care a mers dincolo de rolul ei de Primă Doamnă. „Eşti norocos că m-ai găsit“, îi declarat în mod repetat lui Gorbaciov.
Acum, el încearcă să refacă imaginea publică a soţiei. Într-adevăr, ea avea un comportament aristocratic, dar, în realitate, Raisa era o persoană deschisă la minte şi, mai presus de toate, una interesantă.
„Toată vorbăria cum că ea lua decizii politice şi că exercita presiuni asupra mea este un nonsens. Nici măcar nu ştia cum funcţionează comitetul partidului comunist. Ea a fost mai mult afectată de lucrurile care erau scrise în ziare. Atunci când Raisa plutea între viaţă şi moarte, iar eu şi familia i-am fost alături, oamenii au înţeles, în cele din urmă, că eram uniţi de sentimente puternice“, scrie Gorbaciov.
Ascensiunea
Din punct de vedere politic, „Singur cu mine“ oferă o imagine despre interiorul cercului de putere în ultimele două decenii ale epocii sovietice. Ceea ce s-a întâmplat în interiorul partidului avea prea puţină legătură cu mult lăudata „unitate şi apropiere a partidului“. În schimb, centrul puterii politice era măcinat de intrigi şi de atacuri, precum şi de o tocmeală a fiecărei poziţii.
Pentru o perioadă lungă de timp, Gorbaciov nu a fost implicat în aceste lupte. Ascensiunea lui se datorează lui Iuri Andropov, care urma să devină secretarul general al partidului comunist. Acesta l-a prezentat, în 1978, ca o alternativă a vechii guvernări de la Kremlin.
Scuze vechi şi revelaţii noi
Gorbaciov scrie că nu şi-a dorit o revoluţie şi crede că ar fi fost nevoie de 25 – 30 de ani pentru restructurarea ţării. El se afla pe calea cea dreaptă în calitate de lider al Kremlinului, dar a fost victima circumstanţelor, acesta fiind un argument adus mereu în apărarea sa. Mai spune că ar fi trebuit să se foloseacă mai mult de aparatul de partid şi că ar fi trebuit să înlocuiască mai repede „vechea gardă” a partidului.
„Primul cuţit înfipt în spate” a fost scăderea preţului petrolului în 1986, care a dus URSS în pragul falimentului naţional. „Am fost incapabili să ne schimbăm politica“, scrie Gorbaciov. Au urmat apoi alegerile libere din martie 1989, în care partidul comunist a pierdut, determinând opozanţii să lanseze o contraofensivă. Partidul Comunist ar fi trebuit să înveţe din acest eşec şi să devină lideriul moral al unei societăţi pluraliste, scrie Gorbaciov.
Încercarea de suicid a lui Elţîn
Când vine vorba de Boris Elţîn, Gorbaciov nu poate trece peste faptul că el i-a pavat calea spre conducerea Rusiei celui care, în cele din urmă, îl va alunga de la putere. De asemenea, nu poate trece cu vederea că Elţîn a primit numeroase privilegii şi că americanii au fost îngăduitori cu el, chiar şi când a bombardat clădirea Parlamentului în 1993.
În carte mai dezvăluie o poveste cunoscută doar de un grup mic de persoane, şi anume faptul că Elţîn a încercat să se sinucidă pe 9 noiembrie 1987, după ce l-a comparat pe Gorbaciov cu Stalin înainte de adunarea conducerii de partid. Comitetul Central l-a concediat pe Elţîn, liderul partidului la acel moment, transferându-l temporar la o agenţie de construcţii.
De altfel, în acea perioadă Elţîn a fost transferat la spital în urma unui „atac de cord“. Gorbaciov dezvăluie că, de fapt, a încercat să se sinucidă cu o pereche de foarfece. O întrebare rămâne însă de actualitate. Dacă încercarea de suicid a lui Elţîn ar fi reuşit, ar fi fost altfel lucrurile?, se întreabă jurnaliştii „Der Spiegel“.