Meng Hongwei, fostul director al Interpolului, se face vinovat de ”abateri grave”, anunţă Partidul Comunist Chinez

Publicat:

Fostul director chinez al Interpolului, Meng Hongwei, care a demisionat în octombrie, s-a făcut vinovat de ”abateri grave” ale disciplinei Partidului Comunist Chinez (PCC), au anunţat miercuri serviciile de inspecţie ale partidului unic chinez, relatează AFP, potrivit News.ro .

Meng Hongwei – a cărui dispariţie de la sediul organizaţiei internaţionale de poliţie, la sfârşitul lui septembrie, a ţinut cronica – a fost exclus de PCC din toate funcţiile publice, a anunţat Comisia Centrală de Inspecţie a partidului, în urma unei anchete.


Citește și : Tusk cere organizarea unui summit special pe tema Brexit în luna aprilie

El nu a fost niciodată demis în mod oficial din postul de adjunct al ministrului Securităţii Publice, în pofida plasării sale sub anchetă internă.

“Meng Hongwei nu a respectat principiile Partidului (…), nu a divulgat informaţii personale, aşa cum ar fi trebuit să facă, şi a refuzat să pună în aplicare decizii ale Comitetului central al Partidului”, a anunţat comisia într-un comunicat.

Expresia ”abateri de la reguli disciplinare” se referă de obicei la fapte de corupţie.

Meng “a acceptat mită şi este suspectat că a încălcat legea”, anunţa în octombrie Ministerul chinez al Securităţii Publice, fără să facă precizări cu privire la acuzaţii.

Această clarificare urma unei dispariţii ”rocamboleşti”, cu aproximativ zece zile mai înainte a lui Meng, semnalată poliţiei franceze de către soţia sa, la sfârşitul lui septembrie, după ce directorul Interpolului a părăsit Franţa, în care îşi are sediul organizaţia, pentru a se duce în ţara sa.

Meng a fost numit la sfârşitul lui 2016 la conducerea Interpol, o desemnare sărbătorită la acea vreme de Beijing, dornic să-şi consolideze prezenţa în organizaţii internaţionale.

El este departe de a fi primul oficial chinez doborât într-o campanie împotriva corupţiei, lansată de către preşedintele Xi Jinping de la instalarea sa la putere, la sfârşitul lui 2012.

Populară în opinia publică, această campanie, care a sancţionat peste 1,5 milioane de cadre, este de asemenea suspectată că serveşte în vederea eliminării opozanţilor interni faţă de linia lui Xi.

Citește și : Declarație șocantă a ministrului danez al justiţiei: Ar fi fost mai bine ca jihadiştii danezi „să fi murit în timpul luptelor” din Siria

Comisia de Inspecţie a PCC îşi trimite de obicei anchetele justiţiei.

Anunţarea unor sancţiuni interne împotriva lui Meng are loc după ce soţia sa, Grace Meng, i-a scris săptămâna trecută preşedintelui francez Emmanuel Macron, pentru a-i cere să evoce subiectul cu omologul său chinez, Xi Jinping, într-o vizită în Franţa a acestuia din urmă, săptămâna aceasta.

În această scrisoare, Meng, care locuieşte în continuare în Franţa şi a depus plângere, în februarie, cu privire la o misterioasă tentativă de răpire, ”cere să ştie unde se află (soţul său) şi cum este”. ”Cer ca domnul Meng să primească vizita avocaţilor săi şi ca aceştia să-l poată ajuta”, scria ea.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni Având în vedere faptul că pe rețelele de socializare circulă numeroase diete care promit...

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu)

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu) Infertilitatea, adică imposibilitatea de a obține o sarcină după un an de...

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC)

Forțele rusești atacă brutal în Ucraina: noua tactică îi înspăimântă inclusiv pe ucraineni (BBC) Pe linia frontului, soldații ucraineni folosesc un termen dur pentru a...

Radu Marian sare în apărarea lui Nantoi: ‘Vă rog să nu mai denaturați atâta adevărul și vorbele colegilor’

Radu Marian sare în apărarea lui Nantoi: 'Vă rog să nu mai denaturați atâta adevărul și vorbele colegilor' Discuții pe tonuri înalte în ședința de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.