Merkel a convenit cu Trump să păstreze vie amintirea celui de-al doilea război mondial

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele american Donald Trump au avut vineri o conversaţie telefonică cu prilejul aniversării sfârşitului celui de-al doilea război mondial în Europa în urmă cu 75 de ani, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului german, informează Reuters, potrivit agerpres.

“Ambii au comemorat milioanele de victime şi suferinţa incomensurabilă cauzată de războiul declanşat de Germania nazistă”. “Au fost de acord că este important să se păstreze vie amintirea războiului şi ororile sale”, conform sursei citate.


Citește și : Situația pandemiei de COVID-19 în Franţa

Cancelarul german Angela Merkel a subliniat importanţa deosebită a sprijinului american pentru Germania după cel de-al doilea război mondial şi legăturile profunde dintre cele două ţări care s-au dezvoltat ulterior, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Totodată, cei doi lideri au discutat, de asemenea, despre răspândirea noului coronavirus şi despre eforturile depuse pentru a-l stopa şi a redeschide economiile, se arată într-o declaraţie a Casei Albe

“Preşedintele a mulţumit cancelarului pentru răspunsul puternic al Germaniei la pandemie”, a declarat adjunctul purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Judd Deere.

Citește și : Peste 270.000 de decese de COVID-19, în întreaga lume

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.