X

Merkel a renunţat la candidatura lui Weber pentru funcţia de lider al CE (presă)

Cancelarul german Angela Merkel a acceptat definitiv ca compatriotul său, Manfred Weber, candidatul pe care îl susţine, să nu fie numit în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, după consultări cu liderii europeni prezenţi la summitul G20 din Osaka, potrivit informaţiilor apărute vineri în ziarul german Die Welt am Sonntag, transmite AFP, potrivit agerpres.

Pentru ca instituţiile europene să poată funcţiona normal, cancelarul german Angela Merkel anunţate deja miercuri că ar putea să renunţe să mai sprijine candidatura lui Weber, în privinţa căruia Franţa s-a opus.

Citește și : Ford va reduce numărul uzinelor din Europa până la sfârşitul anului 2020

Manfred Weber era candidatul desemnat de Partidul Popular European (PPE), grup parlamentar ce reuneşte formaţiuni politice de dreapta.

Coordonaţi de preşedintele Consiliului European Donald Tusk, şefii de guvern ai UE prezenţi în Japonia s-au înţeles asupra acestei alegeri după consultarea şefilor partidelor europene, explică publicaţia germană, care afirmă că informaţiile i-au fost furnizate de surse în cunoştinţă de cauză care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

Candidaţii rămaşi în cursă sunt Frans Timmermans, candidatul desemnat de social-democraţi, şi candidaţi externi, membri ai PPE.

Die Welt am Sonntag îi menţionează în acest context pe francezul Michel Barnier, negociatorul european pentru Brexit, pe Kristalina Georgieva din Bulgaria, directorul general al Băncii Mondiale sau pe premierul croat Andrej Plenkovic.

Citește și : UE a ajuns la un acord comercial cu naţiuni din America de Sud

Un acord asupra numirilor pentru principalele posturi din UE ar urma să aibă loc duminică în cadrul unui summit extraordinar ce va avea loc la Bruxelles.

Tags: Angela MerkelDie Welt am SonntagG20osakasummit
Categorii: Diaspora