X

Merkel avertizează: ameninţările lansate în războiul din Ucraina trebuie luate în serios!

Fostul cancelar german Angela Merkel spune că este importat ca ameninţările lansate în războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei să nu fie respinse ca o simplă cacealma, relatează DPA, potrivit agerpres.

Invadarea Ucrainei de către Rusia a fost “un punct de cotitură profund”, a declarat joi seară Merkel, la o ceremonie de marcare a 77 de ani de la apariţia ziarului Süddeutsche Zeitung din Munchen.

Citeşte şi: Ancheta asupra fiului preşedintelui Biden dezvăluie dovezi de evaziune fiscală – Black News

Ea a spus că este un moment “în care suntem cu toţii sfătuiţi să luăm declaraţiile în serios şi să nu le catalogăm drept cacealma de la început”.

Merkel a mai subliniat că o pace durabilă în Europa nu poate veni decât cu implicarea Rusiei. “Atât timp cât nu am reuşit cu adevărat să obţinem asta, nici Războiul Rece nu s-a terminat de fapt”, a declarat fostul cancelar.

Citeşte şi: Franţa intenţionează să trimită din nou Kievului tunuri Caesar – Black News

În vârstă de 68 de ani, Merkel s-a retras anul trecut din politică după 16 ani la conducerea guvernului. Ea s-a retras în mare parte de atunci şi din viaţa publică, dar mai este invitată ocazional să vorbească în public la evenimente. Merkel urmează să îşi publice memoriile în a doua parte a anului 2024. 

Tags: Angela Merkelgermaniarusiaucraina
Categorii: Război in Ucraina