Merkel: Cele 27 de state membre UE vor lupta până în ultima zi pentru un Brexit cu acord

Publicat:

Germania vrea să lupte până la final pentru un acord de Brexit, în cooperare cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, a declarat joi cancelarul Angela Merkel, citat de dpa, potrivit agerpres.

Toate cele 27 de state care vor rămâne în UE vor lupta până în ultima zi pentru a se asigura că Marea Britanie nu iese din blocul comunitar fără acord, a declarat Merkel în cadrul unei conferinţe găzduite de puternicul sindicat IG Metall la Nurnberg.


Citește și : Erdogan ameninţă UE: ‘Vom deschide porţile şi vom trimite 3,6 milioane de refugiaţi’

Afirmaţiile cancelarului german au loc după ce guvernul de la Londra a difuzat informaţii conform cărora Angela Merkel a avut o poziţie nouă în chestiunea nord-irlandeză în această săptămână într-o convorbire cu prim-ministrul britanic Boris Johnson care a făcut un acord imposibil. Berlinul a infirmat aceste informaţii.

În eventualitatea unui Brexit dezordonat, procesul ar trebui să fie cât mai suportabil posibil pentru indivizi, a spus Merkel.

“Încercăm să reducem la minim efectele negative în ambele ţări, chiar dacă are loc o ieşire dezordonată”, a afirmat ea, pronunţându-se în favoarea călătoriilor fără viză şi a păstrării beneficiilor de securitate socială şi de pensie.

Citește și : Iranul cheamă la ‘încetarea imediată’ a ofensivei Turciei în nord-estul Siriei

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.