
www.zf.ro
Comunitatea internaţională “a evaluat greşit” riscurile revenirii insurgenţilor talibani la putere în Afganistan, a declarat luni seară cancelarul Germaniei, Angela Merkel, exprimând regret pentru actuala situaţie, informează mediafax.
“Talibanii au reocupat în viteză Afganistanul. Este vorba de o situaţie tristă, inclusiv pentru Germania”, a declarat Angela Merkel, amintind că 59 de militari germani au murit în conflictul militar din Afganistan.
Citește și : Londra aruncă vina în cârca lui Trump pentru situaţia din Afganistan
“Situaţia din Afganistan a fost evaluată greşit în Germania. Dar nu a fost vorba doar de o evaluare greşită a Germaniei, ci a fost o evaluare greşită la nivel mult mai larg”, a admis Angela Merkel, potrivit publicaţiei Süddeutsche Zeitung.
Cancelarul Germaniei a precizat că informează constant grupurile politice parlamentare despre operaţiunile de evacuare a cetăţenilor germani din Afganistan. Germania a repatriat deja 1.900 din cei 2.500 de cetăţeni germani aflaţi în Afganistan.
Anterior, Angela Merkel a afirmat că situaţia gravă din Afganistan este rezultatul deciziei de retragere a trupelor, luată “din raţiuni de politică internă” din Statele Unite. “Decizia retragerii trupelor americane a fost luată din raţiuni de politică internă. Iar acum este un efect-domino al retragerii trupelor”, a subliniat Angela Merkel.
Şi ministrul german de Externe, Heiko Maas, a afirmat că întreaga comunitatea internaţională a evaluat greşit riscurile din Afganistan. “Noi toţi – Guvernul Germaniei, serviciile de informaţii, comunitatea internaţională – am evaluat greşit situaţia. Acum, tot ce putem face este să salvăm cât mai mulţi oameni în actuala situaţie”, a declarat Heiko Maas, citat de publicaţia Der Spiegel.
Citește și : Austria nu-i mai vrea pe afgani în Europa şi propune o soluţie alternativă
Insurgenţii talibani au ocupat, în ultimele săptămâni, numeroase provincii afgane. În ultimele 24 de ore, combatanţii talibani au ocupat zone din Kabul, iar preşedintele Ashraf Ghani a părăsit Afganistanul. Numeroase ţări occidentale depun eforturi pentru evacuarea cetăţenilor aflaţi în Afganistan.
This post was last modified on 16/08/2021 21:00 21:00